De vorba cu Robert Iosub, „De la teologie la psihologie”

Teologia și psihologia, sunt două domenii care aparent merg mână în mână, dar care în realitate înfruntă probleme. Primii psihologi din lume au fost preoții, iar spovedania poate fi considerat un element deosebit de psihologie.

    „Psihologia a apărut în perioada capitalistă, a industrializării, când omul dintr-o dezamăgire sau o înstrăinare de Biserică a eșuat în viață. Psihologia încearcă să vindece omul fără să recunoască în el un chip a Lui Dumnezeu. Cumva, termenii aceștia  psihologici nu se potrivesc teologiei, Bisericii noastre. Noi, putem vorbi preluând anumite cuvinte din psihologie, de o psihoterapie duhovnicească, ca o latură de vindecare a sufletului, dar după învățătura Sfinților Părinți„ afirmă părintele Petru Munteanu. Doamna psiholog Elena Pleșca, printr-o explicație logică a necesității unei stiințe precum psihologia, completează cele spuse de preot: La psiholog se adresează oameni de diferite religii sau chiar fără religie și atunci noi încercăm prin metodele noastre mai întâi să-i diagnosticăm și apoi să intervenim. Biserica prin metoda spovedaniei obține rezultate bune doar în cazul credincioșilor. 

        Din păcate conflictele sunt la ordinea zilei, iar oamenii care odinioară erau buni prieteni, se înțelegeau foarte bine și își tolerau greșelile, astăzi sunt mereu puși pe ceartă și de cele mai multe ori neiertători. „Societatea modernă promovează alte valori decât promovează Sfânta Biserică. Ne-am îndepărtat de aceste învățături pentru că trăim într-o societate care caută o productivitate maximă, apoi leagă această productivitate de o libertate dusă la extrem și apoi de o plăcere, un hedonism promovat prin tot felul de mijloace. Prin această promovare a unei societăți care consumă mult și care exploatează orice fel de resurse, atunci apare așa cum am spus înstrăinarea de Dumnezeu, omul eșuează, își găsește alte valori, de fapt pseudovalori spre care omul se orientează și devine din ce în ce mai nefericit, mai însingurat„.

        Deși suntem tentați să credem că numai acum există conflict în societate, fiecare societate a avut de-a lungul vremii tipul ei de conflict. Până la apariția teoriei marxiste, conflictul avea doar o parte negativă, însă după teoria lui Marx, împărtășită și astăzi de societățile occidentale, conflictul are și o parte pozitivă. Conflictul de fapt este atunci când se atinge apogeul unor neînțelegeri care se acutizează, cresc în intensitate și au și o agresivitate. Și evoluția societății omenești a avut la bază un conflict care s-a rezolvat. Acum au apărut terminologii noi despre aplanarea conflictului, negociarea, medierea părților și despre escaladarea conflictului„. Psihologii au datoria de a cunoște care sunt tipurile de frustrări, nemulțumiri care înrăiesc oamenii și relaționarea dintre ei, și care sunt metodele de atenuare a acestora. Există chiar și o știință a conflictologiei, iar unul dintre cei mai mare specialiști este românca Ana Stoica Constantin. După cărțile scrise de români în domeniul conflictologiei se predă în unele universități din Statele Unite.

      Se poate vorbi cu îndreptățire de niște precursori ai conflictului, care vin din teama de a fi spionați, urmăriți, ascultați la telefon și așa mai departe. „Chiar vorbeam cu niște credincioși că avem așa de multe camere de filmat, telefoane ascultate, dar toți cei care ajung într-un fel sau altul victime ale unor asemenea stări, noi îi îndemnăm să aibă teama de prezența Lui Dumnezeu și atunci devenim împăcați. În momentul în care suntem preocupați că alții ne urmăresc și nu sunt preocupați de providență, pierdem de fapt vocația noastră de a ne regăsi pe noi și nevoia de creștere spirituală„. Soluția de a scăpa de stările de angoasă și nefericire este recunoașterea vieții ca dar de la Dumnezeu. Societatea devine banală pentru că își pierde legătura cu Dumnezeu și cu semenii, afirmă părintele Munteanu. În psihologie, Freud spune că pentru a face față unei situații stresante, se activează un mecanism de apărarea al eului care se numește deplasare: „Adică tu nu ai curajul să reacționezi în fața celui care te-a supărat și te duci acasă, acolo unde găsești soția, copiii, și-ți verși pe ei amarul. Partea bună este că psihicul celui încordat se eliberează, dar se transferă în general familiei„.

          Religia creștină ne învață că atunci când se declanșează un conflict să întoarcem și celălalt obraz, în timp ce psihologia spune că orice conflict ivit și neînfruntat se agravează. Cum procedăm, prin opinia părintelui și apoi a doamnei psiholog: „Învățătura noastră este ca să descoperim conflictul din noi. Dacă ne aflăm în duh de mulțumire, de pace, de înțelegere vom vedea că realitatea se schimbă și că se sting conflictele. Dacă cineva te jignește, e ca si cum își deschide haina și-ți arată rănile, iar rolul tău de bun creștin este să arăți milă„. Societatea capătă valențe conflictuale prin limitare. Este nevoie de educare încă din familie. Societatea noastră românească multiplică gesturi și stări din prima copilărie pe care le aplică celor din jur. Eu nu aș întoarce obrazul, ci aș încerca să comunic pentru a lămuri de ce s-a ajuns la starea conflictuală„. 

        Într-o societate în care „a avea” este mai important de cât „a fi”, partea conflictuală prezintă pentru majoritatea un grad mare de interes, iar într-o societate de consum, a avea înseamă a avea succes, a avea bunuri pe care, dacă nu le ai, nu ai nicio valoare. Într-o societate în care Hristos nu mai are loc, oamenii se îmbolnăvesc, iar cu bani nu se pot cumpăra nici iubirea, nici fericirea, nici liniștea, nici sănătatea.