Pompieri militari nemțeni, în lotul național IGSU, clasat pe locul I la Campionatul de Atletism şi Cross

0

Lotul IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, România s-a clasat pe prima treaptă a podiumului la Campionatul de Atletism şi Cross – ediția 2017, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, Romania, în municipiul Cluj Napoca.

Din lotul care adună cei mai buni sportivi din arma Pompieri au făcut parte și următorii pompieri militari de la ISU Neamţ: Plt. Maj. Danțiș Marian, Plt. Maj. Popescu Radu, Plt. Asmarandei Florin, Plt. Cozar Cezar, Plt. Murariu Ionela, Plt. Stârlichi Ancuța, Sg. Maj. Moldovan Florin, Sg. Maj. Măzăreanu Vlad.

Şi în acest an, aceștia au adus o contribuție importantă la victoria pompierilor, Plt. Maj. Danțiș Marian reușind să se claseze pe locul I la probele de 1500 m și 4000 m, Plt. Asmarandei Florin reușind să se claseze pe locul I la proba aruncarea greutății, iar Plt. Cozar Cezar s-a clasat pe locul II la proba 100 m.

Pasul următor îl reprezintă participarea la Jocurile polițiștilor și pompierilor ce vor fi organizate în Los Angeles, Statele Unite ale Americii, în luna august a acestui an.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate