Politistii nemteni în misiune pentru mentinerea climatului de ordine si sigurantă publică pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile)

0

Peste 520 de politisti din structurile de ordine si sigurantă publică, urban si rural, investigatii criminale, politie rutieră, interventii rapide vor avea misiunea de a preveni si combate orice încălcare a legislatiei de natură penală sau contraventională.
În perioada 22-24 iunie a.c., la nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt, au fost dispuse măsuri astfel încât numărul politistilor care actionează în teren să fie suplimentat, media zilnică a politistilor de ordine publică fiind de 116, iar de politie rutieră de 40.
Misiunile politistilor sunt de asigurare a desfăsurării în sigurantă a manifestărilor religioase si cultural – artistice, actionându-se pentru prevenirea furturilor din buzunare, posete, genti, a celor din autoturisme, precum si a tâlhăriilor. Sunt în atentie zonele turistice si de agrement si lăcasurile de cult din judetul Neamt, unde se preconizează prezenta unui număr însemnat de persoane. Politistii rutieri actionează pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe drumurile nationale, în punctele cu risc crescut de producere a accidentelor si pentru fluidizarea, dirijarea si prevenirea blocajelor pe căile de acces către obiectivele turistice si mănăstiri.
Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, buzunare, genti, posete, politistii recomandă:
– nu lăsati, la vedere, în autoturisme bunuri de valoare, bunuri care pot atrage atentia, obiecte de îmbrăcăminte sau bani!
– nu lăsati în autoturisme documentele personale sau ale masinii!
– nu păstrati sume mari de bani asupra dumneavoastră!
– dati atentie deosebită bagajelor de mână, postelor, gentilor pe care le aveti, în special în zone aglomerate!
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, politistii rutieri vă sfătuiesc să respectati limitele legale de viteză, stabilite pe sectoarele de drum pe care le parcurgeti, să nu vă angajati în depăsiri decât după ce v-ati asigurat că puteti face această manevră în conditii de sigurantă si nu conduceti autoturisme sub influenta băuturilor alcoolice!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate