Polițiștii au reușit depistarea a doi conducători auto care au accidentat aceeași persoană, după care au părăsit locul faptei

0

Ieri, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman, au reușit depistarea unui conducător auto, în vârstă de 25 de ani, din Ion Creangă, care în noaptea de 11/12.10.2014, la orele 03.12 pe DJ 207D, în localitatea Recea ar fi surprins și accidentat un bărbat de 37 de ani, din Ion Creangă, după care a părăsit locul accidentului.
Din primele cercetări, se pare că, în timp ce bărbatul de 37 de ani se deplasa pe partea carosabilă împreună cu un alt tânăr de 15 ani din Recea, a fost surprins şi accidentat în primă fază de către un autovehicul, al cărui conducător auto nu a oprit, continuându-și deplasarea. După circa 5 minute de la primul impact, în timp ce victima se afla pe partea carosabilă, a fost călcată pe picioare de roţile autovehiculului condus de tânărul de 25 de ani, care a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, fiind ulterior depistat la domiciliu.
Precizăm faptul că în urma primului impact a rezultat și rănirea pietonului de 15 ani, care a fost proiectat pe spațiul verde al drumului și care nu a rămas la locul accidentului, sesizând ulterior polițiștii că a suferit leziuni în urma evenimentului.
Polițiștii rutieri au continuat, ieri, cercetările și, în jurul orei 16.30, au identificat cel de-al doilea conducător auto, un tânăr de 24 de ani, care se afla la domiciliul său din comuna Icușești.
Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate