Poliția Română alege viața! Conduceți prudent pe timp de ceață, ploaie sau ninsoare

0

Pentru a călători cu autovehiculele în siguranță, ținând cont de condiţiile meteo nefavorabile, polițiștii nemțeni recomandă conducătorilor auto următoarele:
– să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să-şi pregătească autovehiculul pentru călătorie (plinul de combustibil, lopată, sac cu nisip etc.).
– să-şi asigure o vizibilitate bună în habitaclul maşinii, prin curăţarea parbrizului, geamurilor laterale şi a lunetei şi să aibă, în perfectă stare de funcţionare, sistemul de climatizare şi ştergătoarele de parbriz;
– să adapteze viteza la condiţiile meteo şi de trafic, să circule cu viteză redusă, păstrând o distanţă corespunzătoare în mers, între autovehicule şi să nu bruscheze comenzile maşinii;
– să nu depăşească autovehiculele oprite, în coloană, la semafor şi să nu pătrundă în intersecţie, dacă, din cauza aglomeraţiei nu o pot traversa;
– să adopte o conduită preventivă în trafic şi să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri.
– când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie. Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, valoarea unui punct amendă fiind de 125 de lei.
– când în anumite zone partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă, aveți obligaţia de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h, în afara localităţilor.
De asemenea, pietonilor le reamintim că au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi, iar aceştia au oprit maşinile. În condiţiile unui carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte considerabil.

recomandari-politie

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate