Poliția în acțiune: Infracțiuni flagrante pe drumurile din Neamț

0

Astăzi, 28 octombrie a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Bicaz au depistat în trafic un tânăr, de 22 de ani, din Bicaz, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 28 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Mărgineni, care conducea un autoturism pe strada Izvoare din Piatra Neamț.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 27 octombrie a.c.,  polițiștii Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat un tânăr, de 23 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism DC 78, în localitatea Valea Ursului.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neîmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

***

La data de 26 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au depistat un tânăr, de 28 de ani, din Suceava, care conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din Tîrgu-Neamț.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule din luna aprilie 2019.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate