„Poiana Slatinei” din Neamț și exploatarea izvoarelor sărate de vechile civilizații, în urmă cu câteva milenii (VIDEO)
Situl arheologic de la Lunca – Poiana Slatinei, inclus pe lista monumentelor istorice cod NT-I-s-B-10515, se află pe versantul de est al Culmii Pleşului, lângă izvoarele de slatină, în zona de salifer a Moldovei subcarpatice, pe linia zăcământului de la Oglinzi. Acest punct de exploatare a sării are multiple depuneri arheologice. Cele mai vechi urme de locuire datează din neoliticul timpuriu.
Se mai remarcă urme din perioada eneolitic, tranziţia la bronz, epoca bronzului, perioada dacilor liberi, epoca medievală timpurie (sec. X – XIII), epoca medievală (sec. XIII -XVIII). Cercetările sistematice au început în acest punct în secolul al XX-lea, iar o preocupare deosebită pentru acest loc a avut-o regretatul Gheorghe Dumitroaia de la Complexul Muzeal Neamț, alături de alți specialiști, având multiple lucrări pe această temă.
Într-una din lucrările sale din 2002, profesorul Gheorghe Dumitroaia arată că aceste descoperiri arheologice pot clarifica interesul dat de comunitățile preistorice, crescătoare de vite, pentru obținerea sării din izvoarele de apă sărată. În urmă cu câteva milenii, procedura preistorică de extragere a sării din aceste izvoare era fierberea apei în vase speciale, pe vetre.
„După aspectul şi structura descoperirilor se poate spune că în fazele finale ale culturii Criş, în zona A a avut loc o intensă activitate a unei comunităţi care s-a ocupat cu obţinerea sării prin fierberea slatinei din izvorul din preajmă. Folosite doar atunci când condiţiile meteorologice erau favorabile, şi în mod evident în anotimpurile călduroase, pe vetrele fără structură erau aşezate îndeosebi vase cu gura largă, în care era fiartă slatina până la starea de huscă, care după uscarea definitivă era transmisă, cu siguranţă, către comunităţile aflate la distanţă.”, precizează Gheorghe Dumitroaia în studiile sale(1).
Într-un alt studiu, Gheorghe Dumitroaia mai arată: „Staţiunea Lunca-„Poiana Slatinei” este cea mai semnificativă aşezare, care prin consistentele niveluri Starcevo-Criş, Precucuteni, Cucuteni, Komarov-Costişa, Noua, Corlăteni, Canlia şi resturile materiale ce aparţin culturii ceramicii liniare, perioadei de tranziţie la epoca bronzului, daco-carpilor, culturii Sântana de Mureş, sec. V-VII, X-XII şi Evului Mediu evidenţiază interesul permanent al comunităţilor din zonă pentru izvorul principal de apă sărată de pe versantul estic al Culmii Pleşului. Format din resturile rezultate în urma activităţii de fierbere a slatinii, care era transformată în sare cristalizată şi „comercializată” probabil către comunităţile aflate la distanţă, depunerile arheologice din cele trei sectoare ale Poienii Slatinii (A, B, C) se remarcă printr-o serie de particularităţi ce ţin de apartenenţa culturală, succesiunea, starea de conservare a materialelor şi dispunerea lor faţă de sursa de apă sărată.”(2)
Un alt studiu(3) din 2005, semnat de Gheorghe Dumitroaia și Olivier Weller, oferă o informație remarcabilă: Poiana Slatinei din Neamț reprezintă cel mai vechi punct de exploatare a sării din lume. Activitatea de exploatare e datată undeva în neoliticul timpuriu, adică în perioada 6050-5500 î. Hr.
Deși vechimea punctului este certă și agreată de istorici, studiul semnat de cei doi cercetători încă nu a putut oferi o clarificare: ce făceau, mai exact, oamenii preistorici cu sarea? Câteva presupuneri ar fi: era folosită în mâncare, ajuta la conservare, era oferită turmelor de vite, dar, cea mai importantă presupunere: putea fi folosită în schimburi comerciale, deoarece această substanță rară putea oferi comunității care o producea un rol social important la acea vreme.
De-a lungul istoriei, disponibilitatea sării a fost esențială pentru civilizație și a jucat un rol proeminent în determinarea puterii și a locației marilor orașe ale lumii. Sarea a creat și a distrus imperii și a generat monopoluri. Oferirea de pâine și sare vizitatorilor, în multe culturi, rămâne un obicei prezent și astăzi.
Mai multe detalii despre istoria sării aici – click.
Bibliografie:
(1)Dumitroaia, Gheorghe, Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2002, CIMEC-Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 2003, p. 183-184, nr. 112, http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=2007 [Publicaţie] (sursa fişei de sit)
(2)Dumitroaia, Gheorghe, Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2001, CIMEC-Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 2002, 190-191, http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=1417 [Publicaţie] (sursa fişei de sit)
(3)Olivier Weller, Gheorghe Dumitroaia. The earliest salt production in the world : an early Neolithic
exploitation in Poiana Slatinei-Lunca, Romania. Antiquity, Antiquity Publications/Cambridge University Press, 2005, 79 (306). ffhal-03036529, https://hal.archives-ouvertes.fr/hal-03036529/document
