PNL și USR PLUS se ceartă ca țațele

0

De câteva zile, PNL și USR PLUS, cei care vă spuneau că cel mai rău lucru pentru România este PSD și dacă scăpăm de PSD ei vor guverna bine țara, se ceartă ca țațele.

Brusc, PNL a descoperit cât de nocivi, șantajiști și distructivi sunt cei de la USR PLUS, iar USR-iștii au descoperit cum PNL vrea să sifoneze banii țării și să subordoneze justiția. Adică, exact toate acuzațiile pe care le aduceau PNL și USR în campanie celor de la PSD acum și le aduc unii altora.

De la bun început am spus că ”în campanie, USR-ul poate fi chiar simpatic cu PNL-ul, dar, după ce se termină campania, USR-iștii vor începe din nou să se agite” și am avut dreptate. Ceea ce vedem acum este orice numai politică nu. O ceartă în care PNL și USR se jignesc și calomniază între ei mai ceva decât o făceau în campania contra PSD.

După cum vede toată lumea, a fost doar o chestiune de timp până ce să își scoată ochii de la cașcaval, cașcavalul fiind singurul lor scop pentru care au ajuns la guvernare. Marile lor teme cu fără penali în funcții publice, primari din două tururi, eliminarea pensiilor speciale și așa mai departe au fost doar bagajul de manipulări folosit pentru a pune mâna pe putere.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate