PNL, poziție care frizează penibilul pe subiectul ”Cornul și laptele”

3

Neavând absolut nimic de ce să se agațe în prag de campanie electorală, PNL-iștii nemțeni caută scandal și nici măcar scandalul nu sunt în stare să îl facă așa cum trebuie.

În urmă cu aproximativ o săptămână au început cei de la PNL să scoată ochii celor de la PSD pe motivul că programul ”Cornul și laptele” nu este încă funcțional și nu știu câte zeci de mii de copii nu beneficiază încă de acest program pentru că cei de la Consiliul Județeancorn-si-lapte nu au făcut nu știu ce licitații la timp.

Pentru a închide subiectul pe fondul lui, plecăm de la prezumția de vinovăție și declarăm conducerea Consiliului Județean culpabilă de întârzierea licitației. Acum, că am stabilit cine e vinovat de efect, haideți să vedem cine se face vinovat de cauză. Din punctul meu de vedere, ca cetățean normal, când aud că o instituție, în cazul de față condusă de PSD, a greșit ceva imediat mă întreb unde erau la momentul producerii greșelii cei din PNL sau cei care acum critică ce nu s-a făcut.

Unde erau PNL-iștii în septembrie când era clar că licitația întârzie și se intră în criză de timp? Unde erau jurnaliștii care văd acum efectul? Unde erau toți cei care critică acum, pe vremea când se putea face ceva ca să nu se ajungă la situația actuală? Vă spunem noi. Aveau orice alte preocupări în afară de programul ”Cornul și laptele”. Pe niciunul dintre cei care critică acum neînceperea derulării programului ”Cornul și laptele” nu i-a interesat absolut deloc de acest program și descoperind acum că este o problemă au început să dea din gură.

Tot acest discurs pe tema ”Cornul și laptele” este de un penibil absolut. E ca atunci când vii beat de la striptease la 4 dimineață și faci scandal că nu e caldă mâncarea. Aș vrea să văd liberalii din Consiliul Județean să ridice probleme reale care se petrec acum și să contribuie la prevenit problemele, nu să le critice după ce ele se produc. Dar pentru asta ar presupune ca liberalii nemțeni să știe ce se petrece în județul lor în timp real, nu să afle după 3 luni și să critice penibil și postfactum.

Așteptăm, domnilor liberali, să vă treziți și să faceți opoziție dacă sunteți în stare. Adică să vedem că vă interesează și că vă implicați în ce se petrece sau ce se va petrece în acest județ, nu doar să comentați ce vedeți prin presă că s-a produs deja. Poate în sensul ăsta apucați să faceți și voi măcar un proiect de Hotărâre de Consiliu Județean. Unul mic de tot, că sunteți mai mult de 10 aleși locali PNL în Consiliul Județean Neamț și anul acesta nu ați făcut nici măcar un proiect amărât, nimic, sunteți ZERO.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. stefan spune

    D-le Iosub, stiti foarte bine ca inca de pe vremea „tatucului” Pinalti nu mai exista „putere” si „opozitie” in Neamt!Sunt doar niste intepaturi de fatada fiindca la marile tunuri (asfalt, apa-canal, alte achizitii) isi dau toti mana!Uitati-va cu ce se ocupa si cu cine se intalnesc liderii politici locali din toate partidele si lasati povestea asta despre „opozitie”!

  2. Adrian spune

    Si daca sunt la furat liberalii nu e logic ca e mai bine sa votam cu PSD? Eu am inteles foarte bine si sper sa inteleaga toti nemtenii.

  3. Adrian spune

    Asa e, domnul Robert, liberalii se plang ca niste prostituate care stau cu codita sus! Votam impreuna PSD!

    ADMIN: Ce zic eu si ce intelegi tu … nu am zis sa votezi PSD… am zis ca cei care sunt in opozitie ar fi bine sa facă opozitie 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate