Planul de actiune „FOC DE ARTIFICII”

0

Activitătile din Planul de actiune „FOC DE ARTIFICII” pentru verificarea legalitătii desfăsurării operatiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice si juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2010 – 2011, au fost demarate la nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt în data de 17 noiembrie 2010 si se vor finaliza la data de 14 ianuarie 2011.

Aceste activităti sunt derulate de politisti din structurile de arme, explozivi si substante periculoase si ordine publică, în acest domeniu avându-se în vedere si cooperarea cu Inspectoratul Teritorial de Muncă. Prin actiunile lor, politistii nemteni urmăresc prevenirea, identificarea si combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează detinerea comercializarea, importul, depozitarea si folosirea obiectelor pirotehnice de către persoanele fizice si juridice.

De la începerea actiunii si până în prezent politistii nemteni au efectuat 21 de controale si au ridicat în vederea confiscării 600 de bucăti de petarde si 136 bucăti obiecte pirotehnice ( baterii artificii clasa a II – a). Au fost întocmite 2 dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Exemple:

Politistii Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Piatra Neamt, care încerca să comercializeze 600 de petarde si un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Suceava, care încerca să comercializeze baterii artificii clasa a II –a. Celor două persoane li s-au întocmit dosare penale.

În această săptămână, politistii Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase au depistat un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Piatra Neamt, care detinea în mod ilegal, la domiciliul său, o armă neletală din categoria celor suspuse autorizării , un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Bodesti, judetul Neamt, care detinea ilegal, la domiciliul său, o armă de vânătoare si un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Tasca, care detinea la domiciliul său, în mod ilegal o armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

Pistolul cu bile, arma de vânătoare si pistolul cu aer comprimat au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar celor trei persoane li s-au întocmit dosare penale.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate