Plante rămase din Epoca Glaciară cresc încă pe Ceahlău. Relictele vegetale ascunse în masiv

Pe Ceahlău există plante care spun o poveste începută cu mii de ani înainte ca muntele să devină unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Moldovei. Sunt specii adaptate la frig, rămase din perioade în care clima Europei era mult mai rece și vegetația specifică nordului coborâse spre latitudini aflate astăzi în zona temperată.

Odată cu încălzirea climei după ultima glaciațiune, mare parte din această vegetație s-a retras spre nord sau spre altitudini mai mari. În anumite locuri, însă, condițiile locale au permis unor specii să supraviețuiască până astăzi. Botaniștii le numesc relicte glaciare.

Iar Ceahlăul este unul dintre munții României care le-a oferit astfel de refugii.

Administrația Parcului Național Ceahlău include printre plantele rare din masiv Allium victorialis și Andromeda polifolia, ambele marcate explicit drept „relicte glaciare”, ocrotite. Documentele parcului enumeră, în plus, mai multe alte specii considerate supraviețuitoare ale florei din perioada glaciară: Dryas octopetala (argințica), Arabis alpina (găscărița), Carex sempervirens (rogoz), Poa alpina (firuța), Viola biflora (vioreaua), Pinguicula alpina (foaie grasă), Eryophorum vaginatum (bumbăcărița).

Ce înseamnă, de fapt, „relict glaciar”

Expresia poate induce ușor în eroare. Nu înseamnă că plantele pe care le vedem astăzi pe Ceahlău sunt aceleași exemplare care trăiau în timpul glaciațiunilor.

Este vorba despre specii ale căror populații au reușit să persiste, generație după generație, în locuri care au continuat să le ofere condițiile necesare după încălzirea climei.

Chiar Administrația Parcului Național Ceahlău explică fenomenul: în timpul glaciațiunilor, vegetația caracteristică zonelor nordice s-a extins spre sud. După încălzirea climei, aceasta a dispărut din cea mai mare parte a teritoriilor ocupate anterior, dar unele specii au supraviețuit în zone mai reci, precum vârfurile sau văile montane.

Definiția este în acord cu literatura științifică. Studiile despre relictele glaciare descriu astfel de populații drept rămășițe ale unei distribuții mult mai largi din perioadele reci, păstrate ulterior în refugii cu microclimat favorabil. Turbăriile, zonele umede reci și anumite habitate alpine pot funcționa ca asemenea refugii timp de mii de ani.

Finalul Pleistocenului, epoca geologică asociată ultimelor mari glaciațiuni, este plasat în urmă cu aproximativ 11.700 de ani.

Ceapa de munte, un supraviețuitor glaciar cu populații izolate pe Ceahlău

Una dintre cele mai interesante specii este Allium victorialis, cunscută popular drept ceapă de munte.

Lista plantelor rare publicată de Parcul Național Ceahlău o clasifică drept specie vulnerabilă și relict glaciar, iar lista oficială a speciilor protejate o consideră rară.

Date și mai interesante apar într-un planul de management al ariilor protejate din zona Ceahlăului.

Documentul caracterizează Allium victorialis drept „specie rară în flora României”, cu statut de specie nativă și rezidentă în Ceahlău. Din punct de vedere spațial este catalogată ca izolată, iar abundența sa este apreciată drept rară.

În urma datelor de teren colectate în 2020, specia a fost identificată în două populații mici, izolate: una în zona Piatra cu Apă – sub Polițe, iar cealaltă în Rezervația Ocolașul Mare, între Bâtca lui Ghedeon și Cabana Dochia.

Asta transformă noțiunea abstractă de „relict glaciar” într-o realitate foarte concretă: în câteva locuri ale Ceahlăului continuă să trăiască populații ale unei plante a cărei istorie biogeografică este legată de perioade climatice mult mai reci decât cea actuală.

Andromeda polifolia, planta nordului ajunsă până în Carpați

O altă prezență spectaculoasă este Andromeda polifolia.

Lista plantelor rare protejate în Parcul Național Ceahlău o include, asemenea cepei de munte, în categoria speciilor vulnerabile și o marchează explicit drept relict glaciar.

Este un mic arbust specific mai ales mediilor boreale și zonelor de turbă. O amplă monografie publicată în Journal of Ecology descrie Andromeda polifolia drept specie boreală, circumpolară, asociată în principal regiunilor arctice și taigalei, cu populații care coboară însă și în munții Europei Centrale. Aceeași lucrare menționează explicit statutul ei de relict glaciar.

În România, literatura botanică o leagă în special de turbării și alte habitate umede montane, iar lucrările de specialitate o includ între relictele glaciare caracteristice unor asemenea ecosisteme.

Prezența ei pe lista Ceahlăului este, așadar, cu atât mai interesantă: avem în Carpații Orientali o specie a cărei distribuție actuală este în mare măsură legată de nordul continentelor și de habitate reci.

De ce au reușit să supraviețuiască tocmai aici

Explicația stă în diversitatea extraordinară a habitatelor din masiv.

Ceahlăul nu este un spațiu uniform. Stâncăriile, abrupturile, polițele, brânele, jnepenișurile, pădurile și zonele umede creează diferențe importante de temperatură, umiditate, expunere la soare și durată a stratului de zăpadă chiar între locuri aflate relativ aproape unele de altele.

Documentele parcului vorbesc explicit despre supraviețuirea unor plante glaciare datorită „anumitor condiții microclimatice”.

În ecologie, astfel de locuri pot funcționa ca microrefugii: spații în care clima de la scară foarte mică rămâne suficient de rece sau umedă pentru ca o populație să persiste, deși clima regională s-a schimbat.

Același mecanism este descris și de cercetările asupra florei alpine europene: vârfurile, terenurile stâncoase, depresiunile reci și habitatele umede pot adăposti populații izolate mult timp după ce aria principală a speciei s-a deplasat.

Un patrimoniu vegetal mult mai bogat decât pare la prima vedere

Ceahlăul este cunoscut mai ales pentru Toaca, Panaghia, Cascada Duruitoarea sau abrupturile sale spectaculoase. Din punct de vedere botanic, însă, valoarea muntelui este la fel de impresionantă.

O informare a administrației parcului indică pentru flora vasculară spontană a Masivului Ceahlău 1.144 de specii, 62 de subspecii și 18 hibrizi, adică 1.224 de taxoni.

Printre ei există endemisme carpatice, plante rare, monumente ale naturii și aceste relicte glaciare care constituie veritabile mărturii biologice ale unor alte epoci climatice.

Unele sunt discrete și pot trece complet neobservate pentru turistul care urcă spre Dochia sau Toaca. Din perspectivă științifică, însă, ele spun o poveste impresionantă: pe Ceahlău, schimbările climatice petrecute în ultimele zeci de mii de ani pot fi citite și în plantele care au reușit să rămână aici.