Pietreanul Ilarion Grigorici, câștigătorul celei de-a doua ediții a International Drift Grand Prix

0

Pietreanul  Ilarion Grigorici a reuşit să câştige cea de-a doua ediţie a International Drift Grand Prix, organizată de Romanian Drift Community în  acest weekend,  în cadrul Salonului Auto Moto.

În confruntarea finală, disputată de asemenea pe ploaie, pilotul Audio Class Drift Team l-a învins pe Traian Buse (primul campion naţional de drift din istoria României), care a făcut accident în primul battle şi a fost nevoit să abandoneze.

„A fost o zi incredibilă, e chiar prima oară când urc pe podium. Vă mulţumesc tuturor”, a spus Grigorici la finalul competiţiei la care au fost prezenţi peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor două zile

Podiumul de la Bucureşti a fost completat de Radu Moise, aka Evil Santos, care a câştigat battle-ul din finala mică în faţa bulgarului Krasimir Stefanov, vicecampionul naţional din 2016. De altfel, în drumul său spre podium, Moise a trecut şi de campionul din 2015, Sorin Ene. Campionul din 2016, Stefan Stefanov, a fost eliminat în Top 8 la ediţia din acest an.

 Un alt reprezentat al  echipei Audio Class Drift Team, Cătălin Trifan, s-a clasat în competitia de la Bucureşti pe locul 9 în sesiunea de calificări. Sâmbătă, 6 mai, acesta l-a întâlnit pe bulgarul Krasimir Stefanov în Top 32. Cătălin a fost scos din ritmul său de o problemă la braţul stâng al maşinii sale, problemă care l-a chinuit sâmbătă. Pilotul a încercat o reparaţie de urgenţă, dar care la scurt timp a cedat. După calificări, acesta a încercat încă o reparaţie la braţul stâng al maşinii, care avea să-l ţină în grafic pentru battle-uri. Dar pentru că avea destul de puţine run-uri de antrenament, Cătălin a greşit în prima tură jurizată cu bulgarul Stefanov, iar acesta i-a oprit parcursul  în Top 32.
De asemenea, Alin Botiş, un alt pilot al echipei pietrene Audio Class Drift Team, a reuşit o calificare pe locul 20  a etapa Grand-Prix International de la Bucureşti. În top 32, Alin a câştigat battle-ul cu pilotul Cătălin Olteanu avansând în TOP 16. Acolo l-a întâlnit pe fostul campion naţional, Traian Buşe, care avea să-l elimine.
 Sezonul în driftul românesc va continua la sfârşitul acestei săptămâni cu prima etapă din Campionatul Naţional de Drift, programată pentru sâmbătă şi duminică pe circuitul de la Mariapocs (Ungaria).

Mai multe detalii pentru cei interesați aici

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate