Piatra-Neamţ: Ziua Pompierilor surprinsă în imagini

0

Ziua Pompierilor din România este o sărbătoare anuală care comemorează la data de 13 septembrie Bătălia din Dealul Spirii, desfășurată la București, anul 1848,  între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman. Această zi a fost desemnată ca Zi a pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluției Române din 1848. Legal, oficializarea ei s-a produs începând cu anul 1953.

La manifestarea desfășurată la Piatra-Neamț, condusă de generalul Ioan Nițică, inspectorul șef al ISU Neamț, au participat reprezentanți ai instituțiilor locale și județene, alături de un public numeros, care a profitat de vremea frumoasă pentru asista la mult așteptata paradă.

Momente deosebite, în cadrul ceremoniei, au fost avansările în grad, premierea copiilor din comuna Brusturi, care au fost campioni naționali și în acest la concursul „Prietenii pompierilor”, și a pompierilor voluntari de la Săbăoani.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Detaşamentelor de Onoare ale ISU Neamț, precum şi a tehnicii de intervenţie specifice structurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate