Piatra-Neamț: Un șofer sfidează legea cu aceeași ușurință cu care-și pronunță numele

0
Foto caracter ilustrativ

Un bărbat de 47 de ani, din Piatra Neamţ a fost reţinut de poliţişti, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 09.00, în timp ce poliţiştii din cadrul Biorului Rutier Piatra Neamţ desfăşurau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada 1 Decembrie 1918, au depistat un bărbat de 47 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe direcţia Ocol – Orion.

Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că acesta avea suspendat dreptul de a conduce, fiind cercetat în alte două dosare penale privind conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza probatorului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate