Piatra-Neamț: Un minor de 15 ani, reținut de polițiști pentru tâlhării și furtul unei mașini

0

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției mun. Piatra Neamț au reținut, ieri, 30 ianuarie, un tânăr de 15 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie.
Acesta este cercetat pentru faptul că în seara zilei de 29.01.2018, împreună cu alți doi minori de 13 ani, ar fi sustras un autoturism ce se afla parcat în parcarea clădirii din apropierea Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu.
Polițiștii au declanșat, imediat după sesizare, activitățile de căutare și verificare în trafic, autoturismul fiind găsit abandonat pe raza mun. Piatra-Neamţ, în apropierea modulelor din Cartierul Văleni II, fără a prezentat avarii şi în stare de funcţionare.
În urma investigaţiilor efectuate, cei trei tineri au fost depistați în ziua de 30 ianuarie 2018 pe raza orașului Piatra-Neamţ şi conduşi la sediul Poliţiei municipiului în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au dispus măsura reținerii tânărului de 15 ani, din Piatra-Neamț, având în vedere că față de acesta s-au extins cercetările și pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie comise pe raza orașului.

Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furt, poliţiştii nemțeni fac următoarele recomandări:

  • Parcați-va mașina într-un loc iluminat și vizibil.
  • Verificați dacă portierele sunt asigurate atunci când plecați din autoturism.
  • Nu lăsați cheile in contact chiar dacă intenționați sa o faceți pentru scurt timp.
  • Asigurați autoturismul chiar dacă lipsiți din el doar câteva minute.
  • Nu lăsați la vedere, in interiorul mașinii, obiecte de valoare sau tentante (telefoane, borsete, genți, obiecte de îmbrăcăminte).
  • Evitați sa păstrați in autoturism actele de identitate, permisul de conducere, chei sau orice alte acte.
  • Controlați, înainte de a pleca de la mașina, dacă roata de rezervă și sistemul de închidere al portbagajului sunt asigurate corespunzător.
  • Dotați autoturismul dumneavoastră cu un sistem de alarma.
  • Sistemul de blocare al axului volanului este un mijloc de descurajare a hoților de automobile.
  • Asigurarea autoturismului dumneavoastră la o societate de profil poate acoperi pagubele dumneavoastră in caz de avariere sau distrugere a autoturismului provocate de accidente rutiere, furt, etc.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate