Piatra-Neamț: Scandal în toiul nopții, cu lovire și distrugere – au intervenit polițiștii

0
Imagine cu caracter ilustrativ

Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 29 de ani, bănuit de încălcarea ordinului de protecție emis de instanța de judecată.

La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizați de către o femeie de 30 de ani, din Piatra Neamț cu privire la faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție.

Echipajul de poliție s-a deplasat la locul indicat în sesizare, constatând faptul că, un bărbat de 29 de ani, din Piatra Neamț, ar fi distrus ușa de acces în locuința soției sale și ar fi exercitat acte de violență atât asupra acesteia cât și a unui bărbat de 36 de ani, încălcând în acest fel ordinul de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Piatra Neamț, la data de 28 octombrie 2020.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecţie, distrugere și lovire sau alte violențe.

În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate