Piatra-Neamț: foloseau spațiile verzi pe post de toaletă – Comercianții ambulanți, luați „la rost” de Poliția Locală (IMAGINI)

1

Poliția Locală Piatra Neamț

Informare

Polițiștii locali din cadrul Biroului ordine Publică și Compartimentului Activități Comerciale au depistat mai multe persoane care puneau în vânzare pepeni și alte produse agricole, în locuri neautorizate, pe domeniul public, în Piatra Neamț. Acestea au fost identificate și conduse la sediul Poliției Locale Piatra Neamț.

Comercianților ambulanți li s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 700 de lei pentru încălcarea HCL 7/2010 actualizată prin HCL 135/2021 și OG 99/2000 privind bunurile și serviciile de piață. Totodată, li s-a pus în vedere să elibereze terenul de produsele scoase la vânzare (câteva tone de pepeni și cartofi) și de autovehiculele staționate ilegal dar să și ecologizeze zona, mai ales că, din lipsă de condiții decente aceștia dormeau în mașini alături de marfă și foloseau pe post de toaletă spațiile verzi din apropiere. Cele două persoane sancționate contravențional au fost îndrumate să-și comercializeze produsele în spațiile autorizate cum ar fi piețele din Piatra Neamț sau zona Piața Muncii, destinată exclusiv vânzării de produse agricole, legume și fructe.

Potrivit HCL 7/2010 actualizată prin HCL 135/2021, este interzisă depozitarea de materialelor de orice fel precum mărfuri, ambalaje, tonete, mese, grătare, rastele, copertine pentru mașini, țarcuri, containere, pe domeniul public sau privat al municipalității. De asemenea, este interzisă vânzarea oricăror produse pe suprafețe destinate circulației pietonilor precum și pe suprafețe neamenajate în acest scop și constituie încălcări ale normelor în vigoare diminuarea lățimii trotuarelor prin comerț stradal neautorizat. Sancțiunile în astfel de cazuri pot ajunge până la 1000 de lei.

Astfel de acțiuni vor continua pe perioada întregului sezon estival, în toate cartierele municipiului Piatra Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Vasile spune

    Aș vrea să văd și eu când dau ăștia vreun bon !!! Fiscul nu vede nimic ??? Au certificat de producători ???

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate