Piatra-Neamț: Accident rutier cu victimă, în această dimineață

0
Foto caracter ilustrativ

La data de 5 mai a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamţ au intervenit la un accident rutier produs pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat de 52 de ani, din Piatra Neamţ, conducea un autoturism pe breteaua de legătură dintre strada Dimitrie Leonida şi Bulevardul General Nicolae Dăscălescu, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui biciclist care se deplasa pe drumul cu prioritate, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului, de 31 de ani, din Piatra Neamţ. Victima a fost preluată şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Atât conducătorul auto cât şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate