PESTE 75 DE ADULŢI AU DEPRINS TAINELE CALCULATORULUI ŞI ALE INTERNETULUI LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „G. T. KIRILEANU”
Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ a finalizat la sfârşitul săptămânii trecute primele două serii de cursuri gratuite organizate în acest an pentru persoanele adulte şi de vârsta a III-a dornice să deprindă noile tehnologii de informare şi comunicare bazate pe utilizarea calculatorului şi a Internetului.
Pentru a face faţă celor aproape o sută de înscrieri efectuate în mai puţin de o săptămână, biblioteca a programat în intervalul 20 febr. – 5 aprilie a.c. patru serii de câte trei săptămâni, ce-au totalizat aproape 80 de cursanţi, împărţiţi în 8 grupe de câte 4 şi 8 persoane, cu program zilnic de câte 90 de minute.
Desfăşurate atât în cabinetul Info-Club de la sediul principal, cât şi la Filiala nr. 2 Mărăţei, de curând dotată cu 10 noi calculatoare, cursurile – susţinute de 10 specialişti din cadrul Bibliotecii Judeţene – au însemnat un real succes şi pentru instituţie şi pentru cursanţi, finalizându-se prin desăvârşirea alfabetizării IT a nu mai puţin de 77 persoane adulte, în majoritate de vârsta a treia.
După Sfintele Sărbători Pascale, biblioteca îi va programa şi pe cei care nu au putut fi cuprinşi încă în seriile de curând încheiate.