Peste 13.700 de elevi au nota mai mare după contestații la Evaluarea Națională

0

Ministerul Educației a publicat astăzi, 30 iunie, ora 10:30, rezultatele finale înregistrate după soluționarea contestațiilor – sesiunea 2022  (14 – 17 iunie) – a examenului de Evaluare Națională a absolvenților de gimnaziu (EN VIII). 

Notele elevilor din Neamț pot fi consultate aici – click.

Potrivit Ministerului Educației, la nivel de țară rata de participare a fost de 95,5%: 148.496 de elevi prezenți (dintr-un total de 155.561 de absolvenți înscriși). Dintre aceștia, 26.195 de candidaţi (17,6 %) au obţinut medii sub 5 (cinci). Au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă 6 elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Au fost înregistrate 21.854 de contestații (7,12% din numărul total de lucrări), dintre care 13.324 la Limba și literatura română, 265 la Limba și literatura maternă și 8.265 la Matematică.

În cazul a 13.757 de lucrări, contestațiile au schimbat nota prin creștere, iar pentru 5.906 de lucrări notele au fost modificate prin scădere.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 82,4% (122.301 elevi, cu aproape 28.000 mai mulți decât în anul 2021), în creștere cu 0,10% (135 de elevi) față de rezultatele inițiale (82,3%). A crescut, de asemenea, și numărul elevilor cu media generală 10: 237 (+ 16).

Procentual, la nivel național, 74% dintre notele contestate (16.262) au fost modificate cu diferențe mai mici de 0,5 puncte, 3.218 (15%) note au fost modificate cu diferențe între 0,5 și 1 punct, 166 de note cu diferențe între 1 și 2 puncte (sub 1%), iar 17 note au înregistrat diferențe mai mari de 2 puncte (16 la Limba și literatura română și 1 la Matematică).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate