Persoane fără adăpost surprinse că tulburau ordinea și liniștea publică, tineri scandalagii legitimați/Acțiune a Poliției Locale în Piatra-Neamț (IMAGINI)

0

Mai multe persoane fără adăpost surprinse că tulburau ordinea și liniștea publică sau că apelau la mila publică fiind apte de muncă au fost avertizate verbal sau în scris, de către polițiștii locali de ordine publică, în cadrul unei acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ori a consumului de alcool în locurile publice.

Echipajele Seviciului Dispecerat, Pază și Intervenție Rapidă au acționat miercuri, 22.05.2024, în parcările supermarketurilor, în piețe dar și în cartiere, în locurile unde de obicei sunt amenajate adăposturi improvizate.

Astfel, au fost legitimați și îndrumați să părăsească incinta Pieței Bistrița, 4 tineri cunoscuți pentru scandalurile pe care le provoacă pe fondul consumului de băuturi alcoolice și care deseori fac obiectul sesizărilor venite de la locuitorii blocurilor din zonă.

Doi minori, surprinși consumând semințe pe domeniul public au fost sancționați contravențional cu avertisment și puși să salubrizeze zona, după care au fost îndrumați să se îndrepte către domiciliu.

În același context, un bărbat de 46 de ani din comuna Văleni, depistat că făcea scandal și folosea un limbaj vulgar în urma consumului de băuturi alcoolice într-o stație de autobuz din cartierul Dărmănești, a fost condus la sediul Poliției Locale Piatra Neamț, iar în urma identificării a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru încălcarea Legii 61/1991.

Astfel de acțiuni vor continua, având în vedere faptul că ne aflăm la debutul sezonului estival și urmează ca în municipiul Piatra Neamț să aibă loc numeroase manifestări cultural, artistice, sportive ori religioase la care se așteaptă un public numeros.

De asemenea, reamintim cetățenilor municipiului Piatra Neamț, că în cazul în care sunt martori la evenimente sau fapte de natură antisocială, pot apela în timp real Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, disponibil 24 de ore din 24, la numărulde telefon 0233231.300, Poliția Municipiului Piatra Neamț, tel. 0233207009, I.J.J. Neamț, te. 0233230391.

Informare transmisă de Poliția Locală Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate