Persoane amprentate şi verificate de polițiști și jandarmi, la Girov

0
  • Acțiunea a vizat respectarea prevederilor O.U.G.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor român

În dimineața de 28 mai 2018, polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare, împreună cu specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic, sprijiniți de jandarmi  din cadrul I.J.J. Neamţ, au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru introducerea în bazele de date ale Poliţiei Române a tuturor persoanelor care locuiesc fără forme legale pe raza comunei Girov.

Polițiștii au identificat și instruit persoanele care nu au carte de identitate sau acestea sunt expirate, pentru punerea în legalitate, precum și persoanele predispuse la fapte de cerşetorie pentru a preveni comiterea unor asemenea fapte.

În cadrul acţiunii polițiștii au legitimat 58 persoane, din care 46 au fost amprentate, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

De asemenea, au fost consiliate în vederea intrării în legalitate, 8 persoane care aveau actele de identitate expirate.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate