Perle la BAC 2017

2

Luni, 26 iunie, absolvenții de clasa a XII-a au susținut prima probă din cadrul examenului de Bacalaureat, la Limba și Literatura Română. 

La profilul uman, la primul subiect absolvenții au avut o poezie de Ion Voinea, la prima vedere. De asemenea, au avut de redactat un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinte relaţia dintre două personaje din romanul lui Marin Preda, „Moromeții”.

În schimb, la cel real, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe dintr-un text tot la prima vedere (poezia „Alt cântec“, de Adrian Maniu). Unul dintre subiecte l-a reprezentat și redactarea unui eseu în care să se prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ aparținând lui Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu.

Perlele candidaţilor la BACALAUREAT au stârnit şi în acest an amuzamentul corectorilor:

  • „Eul liric așteaptă răbdător, dar ea nu este nicăieri și atunci el îi aude numai glasul, care îi închide pleoapele”.
  • „Eul liric este trist și pare să aibă boli nesfârșite, căzând într-o noapte adâncă și rece!”.
  • „Ei doi nu se găseau nicăieri, că nu aveau un orar comun, dar se vor întâlni mai târziu, la răscruci”
  • ,,Eul liric este supărat că are aşa un suflet ca nufărul ce intră în ape şi nu mai iese. De departe, de aproape, totul s-a sfârşit şi nufărul a pierit!”
  • ,,Poetul zice că sufletul său seamănă cu un nufăr pe ape, iar gândul lui pluteşte ca valu’ şi apoi s-a sfârşit cu amândoi!”
  • „El s-a dus şi nu s-a mai întors, iar el visează cum îi spune o poveste, însă ea nu-l aude de unde o fi!”.

Sursa

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Andre spune

    Foarte ciudată! Eu fiind pe real,am primit-o. Autorul necunoscut,n-am auzit în viața mea de el.

  2. Andriescu Camelia spune

    O așa poezie sinistra data la real îți taie orice spirit creativ!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate