Percheziții în Neamț în această dimineață

0

În această dimineaţă, poliţiştii din Neamţ efectuează 24 de percheziţii, pe raza judeţelor Neamţ, Iaşi şi Suceava, la sedii de societăţi comerciale şi la domiciliile administratorilor acestora, bănuiţi că ar fi cauzat un prejudiciu de 16.000.000 de lei, prin evaziune fiscală.
La data de 11 mai a.c., 52 de polițiști de investigare a criminalităţii economice din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Neamţ, Iaşi şi Suceava şi specialişti criminalişti, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, efectuează 24 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile administratorilor, bănuiţi de evaziune fiscală.
De asemenea, vor fi puse în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Neamţ, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Din cercetări a reieşit că, infracțiunile de evaziune fiscală ar fi fost comise într-un lanț de societăţi comerciale, administratorii acestora înregistrând în contabilitate activități fictive, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.
În acest mod, în perioada 2008-2014, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 16.000.000 de lei.

Sursa IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate