Pedepse mai mari pentru agresorii care încalcă ordinele de protecție

0

Începând de sâmbătă, 22 august, a intrat în vigoare legea prin care încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție este pedepsită cu închisoare de la șase luni la cinci ani.

foto arhivă

Până acum, pedeapsa pentru această infracțiune era de cel mult un an de închisoare.

Conform noilor prevederi prevăzute Legea nr. 183/2020 (care modifică Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice), pedepse cuprinse între șase luni și cinci ani de închisoare vor primi, din 22 august, cei împotriva cărora a fost emis un ordin de protecție și care nu respectă măsurile stabilite prin intermediul acestuia, precizează avocat.ro.

Mai exact, în cazul violenței domestice, vor putea fi pedepsiți mai drastic agresorii care:

  • refuză să fie evacuați temporar din locuință;
  • nu permit accesul victimei sau a copiilor în locuința familiei;
  • nu respectă limitarea dreptului de folosință asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât să nu vină în contact cu victima;
  • nu respectă obligația de a păstra distanța minimă stabilită față de victimă, față de reședința sau locul de muncă ori față de membrii familiei acesteia;
  • nu respectă interdicția de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
  • refuză să poarte un sistem electronic de supraveghere;
  • contactează, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, victima;
  • refuză să predea armele deținute;
  • refuză consilierea psihologică, psihoterapia ori internarea nevoluntară dispusă de instanță;
  • nu se prezintă periodic, la intervalul stabilit de instanță, la secția de poliție competentă;
  • nu dau informații polițiștilor despre noua adresă de domiciliu, în cazul în care a fost evacuat din locuința familiei.

Pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani se va aplica inclusiv în cazul ordinului de protecție provizoriu, nu doar în dreptul celui emis de instanța de judecată.

Mai mult, noua lege prevede prevede și introducerea obligativității asigurării unui avocat din oficiu pentru persoanele care solicită un ordin de restricție și care nu au un avocat propriu.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate