Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
joi 25 aprilie 2019
  • :
  • :

Patru bărbați, condamnați la închisoare, depistați de polițiști și introduși în penitenciar

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 60 de ani, au fost depistați și introduși în penitenciar de polițiștii nemțeni.

La data de 23 ianuarie 2019, polițiștii din cadrul I.P.J. Neamț – Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta,  în vârstă de 53 de ani, din Piatra-Neamț, a fost condamnat de Judecătoria Piatra-Neamț la o pedeapsă de un an și două luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii și înșelăciune. În fapt, în perioada august 2014 – ianuarie 2015, bărbatul a indus în eroare o persoană vătămată prin prezentarea ca avocat și a încasat 1300 de lei, în schimbul efectuării unor acte de asistență și reprezentare juridică a acesteia. Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău.

****

La data de 23 ianuarie 2019, polițiștii Secției de Poliție Borlești au identificat un localnic, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Piatra-Neamț. Bărbatul, de 60 de ani, din Borlești, a fost condamnat la 4 ani și 3 luni de închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului și 3 infracțiuni de violență în familie.Polițiștii l-au transportat și încarcerat pe acesta la Penitenciarul Bacău.

****

La data de 23 ianuarie 2019, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman, Compartimentul Supravegheri Judiciare și Urmăriri au efectuat o acțiune pe linia identificării persoanelor condamnate.

Astfel, în jurul orei 16:00, au depistat pe strada Ștefan cel Mare, un bărbat de 50 de ani, din Roman, persoană condamnată de Judecătoria Roman la executarea unei pedepse privative de libertate de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. În fapt, la data de 26.04.2018, acesta a sustras din interiorul unui magazin din Roman, mai multe produse în valoare de peste 300 de lei. Totodată, la data de 20.05.2018, acesta a sustras din interiorul unui restaurant mai multe sticle cu băuturi alcoolice, în valoare de peste 100 de lei.

În cadrul aceleiași acțiuni, în jurul orei 17:00, polițiștii au identificat un alt bărbat, față de care Judecătoria Iași a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta, în vârstă de 34 de ani, din Roman, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. În fapt, în noaptea de 15/16.2016, acesta a pătruns în locuința unei persoane din Iași, a agresat-o fizic pe aceasta cât și pe concubina sa, apoi a sustras din interiorul imobilului bunuri. Cei doi bărbaţi au fost escortaţi şi încarceraţi de poliţişti în Penitenciarul Bacău.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *