Patriotismul din snobism

2

Pe zi ce trece vedem tot mai mulți snobi care vor să pozeze în patrioți, deși sărmanii nu știu nici câte urechi au. Astfel, prin județele frumoasei noastre țări au început sa apară arborate frumos la ferestre sau la porțile caselor drapele tricolore.
Din păcate, unii dintre cei care vor sa emane patriotism, dar nu știu care este drapelul țării în care trăiesc, arborează tot felul de steaguri roșu, galben și albastru, dar cu stemă. Snobismul merge atât de departe încât nu în puține cazuri unii arborează drapelul Republicii Moldova fiind ferm convinși că este al României.
Pentru cei care nu au aflat încă, este bine de precizat că drapelul României este tricolor (albastru, galben și roșu) și se diferențiază clar de toate celelalte steaguri asemănătoare prin lipsa stemei. Așadar, drapelul oficial al României nu are absolut nicio stemă pe el. Au fost diverse discuții și propuneri legislative de reintroducere a unei steme, dar nu s-a concretizat încă nimic.

OFICIAL
drapel

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Lolita spune

    Am o nedumerire. De ce culorile nu sint numai albastru, galben, rosu fara cobalt, crom si vermion ?
    Daca sint patrioata sint de acord cu cei care macar au arborat ceva in contradictoriu cu cei care nu arboreaza nimic sau alt steag. Aici e vorba de posibilitati materiale dar patriotismul e unul si se vede numai la cei care au steag mai mult sau mai putin dupa STAS.

  2. Marius spune

    Chestia asta cu „rosu galben si albastru” a fost inventata in cantecul ala comunist, steagul de „citeste” de la lance, iar acolo prima culoare e albastru. Deci e albastru, galben, rosu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate