Patriarhia B.O.R. mistifică istoria României şi dezinformează opinia publică

0

Asociaţia NEAMUL ROMÂNESC, Poiana Largului, judeţul Neamţ, a luat act cu îngrijorare de acţiunile de defăimare a domnitorului A.I.Cuza şi de mistificare a istoriei Neamului Românesc de către reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Centrul de presă Basilica  a emis luni 08 aprilie 2013 un comunicat de presă al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române prin care a indus cetăţenilor români ideea falsă că Domnitorul Alexandru Ioan Cuza se face vinovat de lipsirea de venituri a preoţilor români prin, cităm, confiscarea averilor bisericeşti”. Astfel se justifica obligaţia Statului Român de salarizare a personalului clerical al B.O.R.. Puteti citi comunicatul aici.

Întemeietorul şi primul reformator al Statului Român, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat, la 17/29 decembrie 1863, Proiectul de lege iniţiat de guvernul condus de Mihail Kogălniceanu şi aprobat cu mare entuziasm de Camera Deputaţilor. Legea prevedea împroprietărirea Statului prin confiscarea averilor mănăstireşti”  şi nicidecum bisericeşti. În istoria Neamului Românesc preoţii de mir căsătoriţi nu au fost salarizaţi niciodată din veniturile averilor mănăstireşti. Salarizarea şi sprijinul preoţilor de mir a apărut abia în anul 1893 prin Legea clerului şi a seminariilor. Comunicatul Patrirhiei inducea ideea că Legea a apărut în anul 1863, ca o compensaţie confiscării averilor.

Patriarhia Română vrea să şteargă din conştiinţa românilor faptul că, prin promulgarea Legii privind secularizarea averilor mănăstireşti, întâiul Domnitor al românilor a obţinut recuperarea a 25 % – un sfert din suprafaţa totală a teritoriului Ţărilor Române unite. Terenul agricol, confiscat din averea unor mănăstiri superîmbogăţite, dobândită în împrejurări istorice explicate mai jos, a fost împărţit ţăranilor români săraci. Peste 400.000 de familii de ţărani români au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Totodată, peste sute de mii de hectare de pădure au ieşit din proprietatea unui grup  restrâns de călugări îmbogăţiţi şi au trecut în administrarea Statului Român.

Sub domnia lui Cuza, acuzat pe nedrept de multe publicaţii româneşti contemporane ca fiind mason anti-român şi anti-ortodox, s-a făcut actul românesc şi creştinesc de împărţire, tuturor românilor săraci, a pământului confiscat din averea unor călugări bogaţi ai vremii.

Trebuie subliniat faptul că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost realizate: trecerea în proprietatea Statului a averilor mănăstireşti, împărţirea pământului ţăranilor săraci, introducerea obligativităţii şi gratuităţii învăţământului primar, înfiinţarea primelor universităţi româneşti, extinderea dreptului de vot în alegerile electorale, înfiinţarea Armatei Naţionale Române, apariţia primelor Coduri româneşti civil, penal şi fiscal, obţinerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ţările Române.

Prin măsurile luate, domnitorul A.I. Cuza a modernizat societatea românească, ţinută încă sub controlul unor reminescenţe fanariote greceşti, mai ales din cadrul Bisericii Ortodoxe din Ţările Române.

Argumente istorice

• Domnitorul Ştefan cel Mare (1457-1504) şi mulţi alţi domnitori români au înzestrat mănăstirile cu moşii imense – mari suprafeţe de pământ agricol şi păduri – şi au arondat satele dimprejurul mănăstirilor care să deservească respectivele mănăstiri. Ţăranii satelor respective deveneau astfel slugile călugărilor din acele mănăstiri, fiind obligaţi să muncească  gratuit pe moşiile călugărilor şi să plătească impozite mănăstirilor. Mănăstirile respective erau stat în stat având drepturi discreţionare. Astfel, stareţii călugări aveau dreptul să judece ţăranii şi preoţii căsătoriţi din satele închinate, să oblige ţăranii să muncească gratuit şi să plătească impozite către acele mănăstiri, precum şi să încaseze vamă, fiind scutiţi de plăţile vamale.

Strategia lui Ştefan cel Mare, copiată şi de alţi domnitori români era de a susţine luptele împotriva turcilor cu hrană, bani şi materiale de la stareţii mănăstirilor respective, atunci când boierii refuzau să mai plătească costurile acelor războaie.

• De la 1711 în Moldova şi 1716 în Ţara Românească, până la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821, putem vorbi de un regim fanariot grecesc, cu domnitori greci, episcopi greci şi călugări greci care au condus dictatorial, sub supraveghere turcească, cele două Ţări Române. Pe lângă toate privilegiile financiare obţinute prin impozitarea drastică a ţăranilor români, aceşti dictatori greci au impus limba greacă drept limbă cultă, ce era folosită în slujbele bisericeşti, în şcoli şi în administraţie. Se poate vorbi de grecizarea societăţii româneşti din cele două Ţări Române.

Marile mănăstiri, înzestrate din secolele XV-XVII de domnitorii români cu moşii imense şi sate arondate cu tot cu ţăranii locuitori, au fost acaparate de grecii fanarioţi şi au fost închinate unor mănăstiri din Grecia-Muntele Athos. Astfel toate veniturile acelor mănăstiri superbogate, realizate prin munca unor ţărani deveniţi slugile călugărilor, plecau anual spre călugării lacomi din Grecia.

• Între anii 1823-1834, mitropolitul român Grigorie Dascălul al Ungrovlahiei (Ţara Românească) a fost preocupat de starea preoţimii de mir, dar mai cu seamă de mănăstirile închinate. El a izbutit ca la numai două luni după înscăunare să înlocuiască egumenii greci cu alţii, de neam român, urmând să se trimită numai anumite sume de bani la Locurile Sfinte, după plata tuturor datoriilor mănăstirilor respective. Aceste măsuri n-au fost aplicate decât puţin timp, căci în urma unor presiuni ale celor interesaţi, dar mai ales a acţiunilor diplomatice ale Rusiei ţariste, în iulie 1827 călugării greci au fost reaşezaţi în drepturile lor.

• “După o statistică din anul 1856, în Ţara Românească existau 69 de mănăstiri, dintre care 35 închinate (mănăstirilor din Grecia-Muntele Athos-n.n.), iar în Moldova 122, din care 29 închinate. La începutul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, mănăstirile închinate din Ţara Românească datorau Statului 19.490.124 piaştri turceşti, iar cele din Moldova 1.466.520 piaştri; în 1863 datoria lor comună se ridica la 28.889.020 piaştri. Din pricina acestor triste stări de lucruri, numeroşi egumeni au fost înlăturaţi din slujba lor, s-a hotărât din nou ca arendarea sau rearendarea moşiilor mănăstireşti să se facă numai la Ministerul Cultelor, s-a dispus inventarierea obiectelor de preţ şi a documentelor aflate în acele mănăstiri, s-a interzis folosirea limbii greceşti în slujbe (toată slujba nu se făcea în limba română ci în limba greacă – n.n.) ş.a..”

Încercarea autorităţilor noului Stat Român de a oferi o despăgubire grecilor din Muntele Athos, pentru mănăstirile închinate de pe teritoriul românesc, a fost refuzată de călugării greci lacomi şi avari. Aceştia erau sprjiniţi de Rusia ţaristă şi de Anglia la Înalta Poartă turcească.

În felul acesta, a intrat în patrimonial Statului un sfert (25,26%) din teritoriul Ţării (Moldova şi Ţara Românească), reuşindu-se ca în anul următor să se facă şi reforma agrară (împroprietărirea ţăranilor români).”

„Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani români au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării societăţii româneşti. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea.”

„Prin Legea instrucţiunii publice (25 noiembrie/7 decembrie 1864), prima lege modernă a învăţământului public şi privat, elementar şi superior, se instituiau principiile libertăţii, obligativităţii şi gratuităţii, egalitatea între sexe şi laicizarea sistemului de învăţământ.”

„Cuza a stabilit şi un venit de 10% asupra reprezentanţilor bisericii şi tot ce ţine de aceasta. Protestele călugărilor greci erau de așteptat, ştiindu-se faptul că mănăstirile din Muntele Athos primeau fonduri de la mitropoliţii români încă din secolul al XVI-lea.

După reformele lui Cuza, slujbele în greacă au fost interzise, cu excepţia a trei biserici în tot statul. Cuza a mai interzis de asemenea şi tăierea pădurilor mănăstireşti, în mod abuziv, de către călugării cei lacomi de avere. Egumenii greci erau de altfel obligaţi prin decret să restituie toate bunurile şi obiectele de cult Bisericii Române ce ţinea de stat. De exemplu, episcopul cel nebun, pe nume Filotei, de la Buzău, ce stăpânea o avere considerabilă, rămase fără bunurile sale urmând a fi demis şi înlocuit din funcţie. Un lucru asemănător a păţit şi mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, pentru că a avut curajul să protesteze împotriva lui Cuza, urmând a fi demis şi el din funcţie şi trimis în surghiun la Slatina, la un alt exilat, pe nume Veniamin.”. „Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri şi schituri au fost desfiinţate total sau transformate în biserici de mir.”

Din statisticile vremii reiese că, în Ţările Române unite, existau peste 6.700 de biserici de mir.

În urma reformelor lui A.I.Cuza starea preoţilor de mir (căsătoriţi) nu s-a modificat. Cuza nu s-a atins de statutul preoţilor de mir, nu a desfiinţat nici o parohie şi nici nu a confiscat proprietăţile bisericilor parohiale administrate de preoţii de mir căsătoriţi. Reforma lui Cuza a transformat un număr de 180 de biserici mănăstireşti în biserici destinate parohiilor de credincioşi români.

Starea preoţilor de mir căsătoriţi români era una deosebit de precară. Este falsă afirmaţia că aceştia erau plătiţi din averile mănăstirilor superîmbogăţite.

„Din documentele vremii desprindem că aproape fiecare sat avea mai mulţi preoţi şi diaconi…. Toţi preoţii munceau la câmp, alături de credincioşi, pentru a-şi putea întreţine familiile numeroase. Nu purtau haine preoţeşti speciale, ci se îmbrăcau ca şi ceilalţi ţărani, de care se deosebeau doar prin barbă şi plete…În Ţara Românească şi Moldova toţi preoţii şi diaconii plăteau anumite dări pentru slujba lor, deşi de multe ori erau scutiţi  de ele de către domnii ţării…. În afara dărilor către domnie, preoţii de mir plăteau anumite taxe şi către chiriarhul locului (episcopul călugăr)… Fiecare preot primea de la credincioşi ofrande pentru slujbele săvârşite, fie în bani, fie în natură (zile de clacă, cereale, casă parohială, etc.).”

Constatăm că preoţii de mir nu primeau nici un fel de ajutor de la mănăstirile superîmbogăţite ale vremii. În realitate, preoţii de mir erau plătiţi de credincioşi şi plăteau impozite (dări) către domnie şi către episcopii călugări – dublă impozitare.

Această stare de fapt s-a păstrat până în anul 1893, sub domnia Regelui Carol I, când a fost votată de Camera Deputaţilor şi Senat Legea clerului şi a seminariilor. Legea venea în sprijinul preoţilor foarte săraci de la sate, care plăteau impozite episcopilor necăsătoriţi şi nicidecum nu primeau ajutor de la mănăstirile bogate. „Legea prevedea salarizarea preoţilor, împărţiţi în mai multe categorii, după pregătirea lor şi după locul în care activau. Astfel preoţii rurali (de la sate-n.n.) erau salarizaţi din bugetul Statului, iar cei urbani (de la oraşe-n.n.) de primării. La parohiile rurale erau lăsate în folosinţă şi loturile de pământ avute (donate bisericilor săteşti de-a lungul secolelor de către boieri sau ţăranii înstăriţi-n.n.).” Legea din anul 1893 asigura salarizarea preoţilor din 386 parohii urbane şi 3.326 parohii rurale.

Realitatea actuală a preoţilor de mir căsătoriţi

Puţini români cunosc faptul că practicile episcopilor călugări necăsătoriţi din secolele XVII-XIX sunt valabile şi acum în România. Astfel, salariile preoţilor de mir din România sunt practic reţinute de unii episcopi călugări necăsătoriţi. În schimbul banilor acordaţi de Statul român, preoţii sunt obligaţi să achiziţioneze tot soiul de reviste şi cărţi editate de unele Episcopii şi lumânări produse tot de unele Episcopii, la nişte preţuri uriaşe.

Preoţilor şi credincioşilor ortodocşi li se interzice folosirea altor lumânări decât cele ştampilate de unii episcopi călugări necăsătoriţi. Puţinii preoţi care au refuzat acest mod de plată a salariilor au fost caterisiţi. Sunt făcute publice de mass media caterisirile (interzicerea dreptului de a sluji ca preot) efectuate, de unii episcopi călugări necăsătoriţi la refuzul preoţilor căsătoriţi de a mai plăti „biruri” către aceştia: preoţii Lucian Botez, Dumitru Ţurcanu şi Ioan Modiga din Episcopia Huşilor şi preotul Nicolae Picu din Arhiepiscopia Constanţei. Aceşti preoţi români au fost lăsaţi fără un loc de muncă şi au fost alungaţi cu jandarmi şi mascaţi din casele parohiale. Familiile lor, cu mai mulţi copii, au ajuns peste noapte pe drumuri.

România a fost condamnată la CEDO pentru că instanţele de judecată româneşti au susţinut cererea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române de interzicere a sindicatului „Păstorul cel bun” al preoţilor de mir căsătoriţi.

Preşedintele Asociaţiei NEAMUL ROMÂNESC

Teolog ortodox Vasilică Militaru

 

 

 

 

Surse bibliografice:

 

I. Preot Prof. Dr. Academician Mircea Păcurraiu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,1991.

II. Preot profesor doctor Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, Ştiinţa, 1993.

 

III. http://istoria.md/articol/38

1. Horia C. Matei, Ion Nicolae, Silviu Neguţ, Caterina Radu, Enciclopedia statelor lumii, ediţia a VII-a, Bucureşti, Editura Meronia, 2001 – ISBN 973 99451 5 6
2. Mircea Mîciu, Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Şuteu, Mic dicţionar enciclopedic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986
3. Magazin istoric, nr. 4, 1994
4. Magazin istoric, nr. 11,12, 1982; 4-6, 1983
5. „Unirea… din altă perspectivă”, Maria Prochipiuc – poezie.ro – accesat pe 4 ianuarie 2009
6. „Elena Cuza – dincolo de legendă”, Radu R. Florescu, profesor Emeritus, Boston College – USA, accesat 04.01.09
7. Marija Obrenović – accesat pe 2 ianuarie 2009
8. N. Iorga, Sfaturi pe întuneric. Antologie, ediţie îngrijită, note şi comentarii de Valeriu Rîpeanu şi Sanda Rîpeanu, Bucureşti, Editura Militară, 1977
9. Dumitru Ivănescu, Unirea Principatelor. Momente, fapte, protagonişti, Iaşi, 2005.
10. a b Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997 – ISBN 973 9243 07 X
11. Unirea Focşanilor, făcută cu forţa – ziaruldevrancea.ro – accesat pe 4 ianuarie 2009
12. Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Bucureşti, Editura Politică, 1988
13. Alexandru Ioan Cuza – Institutul Naţional de Cercetare – accesat pe 4 ianuarie 2009
14. Aurel Loghin, Maria şi Gh. Platon, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Bucureşti, 1972, p. 143
15. L. Botezan, Problema agrară în dezbaterile parlamentare din România în anul 1862, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Historia”, 1961, nr. 1, p. 107
16. Istoria României, vol. IV, Bucureşti, 1964, p. 348.
17. Nichita Adăniloaie, Cuza Vodă şi problema agrară, în Cuza Vodă. In memoriam, Iaşi, 1973
18. Dumitru Ivănescu, Alexandru Ioan Cuza în conştiinţa posterităţii, Iaşi, Editura Junimea, 2001
19. Unirea Principatelor Române – accesat pe 4 ianuarie 2009
20. Obiectiv turistic: Manastirea Sfintii Trei Ierarhi – iasi.ro – accesat pe 4 ianuarie 2009

 

IV. http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/05/30/politica-reformatoare-a-domnitorului-alexandru-ioan-cuza/

Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010

 

V. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/reformele-lui-cuza-schimbarea-fa-romaniei

1. Alexandru Vlahuţă, Din trecutul nostru “Istoria Românilor”, Editura Cartea Românească 1924, p. 219-224

2.Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti, Editura Ministerului de Culte, Bucureşti. 1929, p.288-293

3. Nicolae Iorga,Istoria Românilor pentru poporul românesc, Editura Minerva, Bucureşti, 1993, p. 122-129

4. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1996, p. 376-384

 

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate