Parlamentari AUR Neamț, declarații de la Valea Uzului, de Ziua Eroilor

0

Joi, 2 iunie, organizația AUR Piatra-Neamț, împreună cu parlamentarii AUR Neamț, respectiv, d-nul senator Sorin Lavric și d-na deputat Mitrea Dumitrina, a luat parte la manifestările desfășurate la Cimitirul Militar Internațional de la Valea Uzului, de Ziua Eroilor.

Este normal sa-i sărbătorim pe eroi. Sunt eroii noștri. Nu trebuie să ne uităm rădăcinile. Nu trebuie să ne uităm strămoșii (…) Trebuie să apărăm tot ce înseamnă aceste cruci, pentru că ele nu doar au o semnificație fizică, ci reprezintă și o semnificație sufletească. E extraordinar că s-au adunat aici foarte mulți oameni. Doar așa putem spera că lucrurile vor funcționa, iar românii vor ști că ne putem apăra țara fără niciun fel de probleme” a declarat d-na deputat Dumitrina Mitrea.

Valea Uzului este o pildă de demnitate românească din Primul Război Mondial, pentru că aici românii au spus <Pe aici nu se trece> și chiar au dovedit că nu se trece. De aceea, noi când venim aici ne încărcăm cu o tensiune și un model de curaj. În plus, venim ca să le atragem atenția autorităților maghiare, că în România nu pot să înlăture în chip samavolnic aceste cruci și aceste morminte. În fiecare an vom veni aici și o să preschimbăm Valea Uzului într-un loc de pelerinaj și într-o tradiție.”, a menționat d-nul senator Sorin Lavric

Cimitirul se află în centrul unei dispute între comuna Sânmartin (județul Harghita) și liderii UDMR care îl revendică pentru comunitatea maghiară, pe de-o parte, și pe de alta, orașul Dărmănești (județul Bacău), care a amenajat o parte a cimitirului pentru a amplasa și cruci ale unor eroi români lângă crucile eroilor maghiari, italieni, ruși etc. Maghiarii susțin că cimitirul nu aparține de Dărmănești (Bacău), ci de Sânmartin (Harghita).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate