Părinți drogați, copil panicat

4

Mai mulți cetățeni din cartierul Mărăței din Piatra-Neamț au fost alertați de țipetele și plânsul unui copil care trăgea de părinții săi și aceștia nu reacționau, fiind terminați de substanțele pe care tocmai le inhalaseră.

A fost chemată poliția care a venit, a luat datele distrușilor, desigur de la cei cu care au putut vorbi, după care au plecat.

Asta e România. Instituțiile pe care ar trebui să le vedem pe teren la astfel de cazuri pentru a lua măsuri sau chiar a-i decădea din drepturile părintești pe acești nenorociți nu ies din birouri, așa că poliția neavând competențe în acest sens, notează, eventual amendează, anunță protecția copilului și de aici încolo nu vedem să se mai întâmple ceva.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Flavius spune

    Distrusi? Tu te numesti ziarist?

    ADMIN: https://www.ziarpiatraneamt.ro/codul-deontologic-al-ziarpiatraneamt-ro

    REGULILE NOASTRE AUTOIMPUSE

    Punctul 5. Nu suntem impartiali. Suntem clar si 100% de partea cetatenilor si, in special, de partea celor care din diverse motive nu se pot apara singuri. Vom trata cu exces de zel orice subiect care afecteaza în mod negativ viata comunitatii si a oamenilor care o compun.

  2. Tudor spune

    ZOMBII ăștia sunt Victime Sigure pentru unul că ald ‘e DINCA de Neamț daca exista și pe la Noi exemplar . Trage. mașină lângă Ei ,aceea sunt. Deja Tahui ,le Dă MARE Capac după ceafă SI ii dau cei de la Poliția Națională – Romana. Ca Dispăruți . Uite la EA cum DOARME ca. Jita pe coada ! Ce Rezistenta , HELP. Me ,HILFE , AJUTOR sa opună ,ceara o Tristă de Asta , In caz de … Nici Nu Realizează ,Crede că i Pacatosu Ei ,care vrea sa i facă o Plăcere .

  3. Anonim spune

    Nenorocitii astia isi fac veacul pe Republicii.zilnic ii vezi in gasca de 7,8 pe drumul de la gara catre casa de cultura.trag dupa ei 3,4carucioare si agaseaza trecatori cersind .La orele serii trec prin cartierul nemtesc scotocind prin pubele,imprastiind gunoiul.Daca ii atentionezi devin recalcitranti.

  4. Eugen spune

    Asta este efectul faptului că în municipiul Piatra Neamț, de multe ori există 1(UNA) patrulă de poliție.O singură patrulă de Ordine Publică pentru tot orașul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate