Părintele Florin Filip, originar din Roman, a plecat „la Ceruri pentru a sluji Sfânta Liturghie împreună cu îngerii”

0

Am aflat cu durere despre plecarea din lumea aceasta, în data de 10 ianuarie 2022, a preotului Filip Florin, unul dintre slujitorii destoinici ai sfintelor altare care și-au desfășurat activitatea în Eparhia Romanului și Bacăului.

A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, dar și în lucrări de înfrumusețare a lăcașurilor de cult unde și-a desfășurat misiunea, apropiat de enoriașii săi, fiind mereu în preajma celor aflați în suferință.

După 41 de ani de pastorație în mijlocul credincioșilor din cele două parohii unde și-a împlinit chemarea sacerdotală, la vârsta de 68 de ani, părintele Filip Florin a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare, unde avem speranța că va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească pentru a sluji Liturghia sub protia Arhiereului Cel veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor!

Dumnezeu să-l odihnească!

† IOACHIM,
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a oferit câteva date biografice:

Părintele Florin Filip s-a născut la 8 iulie 1954, în localitatea Roman, județul Neamț. A fost absolvent al Seminarului Teologic Curtea de Argeș, promoția 1977.

S-a căsătorit la Roman, la data de 8 octombrie 1977, cu Domnica Guțu, asistent medical. Din această căsătorie au rezultat trei copii, Elena Ioana, Gabriela Alexandra și Andreea Mihaela.

La vârsta de 24 de ani (28 mai 1978) a fost hirotonit diacon la Catedrala din Sibiu de către IPS Nicolae, Mitropolitul Ardealului, iar preot la data de 4 iunie 1978, pe seama Parohiei Aita Mare de către IPS Nicolae, Mitropolitul Ardealului.

În data de 1 august 1987 a fost transferat în Eparhia Romanului, la Parohia Crăiești, Protopopiatul Roman, unde a activat până la ieșirea la pensie.

În Parohia Crăiești, timp de 32 de ani, a desfășurat activități misionar-pastorale, dar și gospodărești care au constat în îngrădirea cu gard a curții bisericii din Crăiești, zugrăvirea exterioară, lucrări la acoperiș, electrificarea bisericii, construirea unui praznicar cu birou parohial, îngrădirea cimitirului cu gard și zidirea unei clopotnițe. La acestea s-a adăugat renovarea bisericii din satul Holm (filie) și electrificarea acesteia, precum și zidirea a două troițe în cele două comunități.

În data de 10 ianuarie 2022, la vârsta de 68 de ani, preotul Filip Florin a încetat din viața aceasta, fiind chemat de Hristos Domnul la ceruri pentru a sluji Sfânta Liturghie împreună cu îngerii.

Trupul neînsuflețit al preotului Filip Florin va fi depus în biserica din Crăiești, unde a slujit 32 de ani.

Slujba înmormântării va fi oficiată joi, 13 ianuarie 2022, în biserica Parohiei Crăiești.

Dumnezeu să-l odihnească!

a mai transmis Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate