Parcul Nicu Albu, 111 ani de la înființare
Parcul Cozla rămâne cea mai mare realizare a primarului Nicu N. Albu rămâne (din 1923 Parcul – Nicu N. Albu – Cozla), cu intrarea pe Strada Ştefan cel Mare. Lucrările de amenajare a versantului vestic al Cozlei, prăbuşit prin alunecările produse în urma ploilor diluviene de la sfârşitul secolului trecut (cum se repetă istoria ?!), au durat mai mulţi ani. La 15 august 1904 s-a deschis parcul pentru public. Brazii şi pinii (peste 57.000 de puieţi) au fost aduşi, în semn de omagiu, din zona Castelului Peleş. Construcţiile şi amenajările, înmulţite în timp, din diversele puncte ale parcului, dau un farmec deosebit oazei de linişte, odihnă şi petrecere a timpului. O plimbare până la enigmaticele Căldări de pe culmea Cozlei, lasă oricui amintiri de neuitat.
Totul impresiona, totul era făcut după standardele europene ale epocii ! Copiii se simţeau atraşi de Grota ursului Vasile, cu grilajul instalat abia în 1909. Bărbaţii, în schimb, apreciau cochetul Pavilion central cu cazinou şi teatru de vară sau Bufetul de jos (1926). Din nefericire, pavilionul este cuprins de flăcări devastatoare la 11 iunie 1924. Mai târziu, pe acelaşi loc, sunt ridicate Colibele Haiducilor.
La fel de atrăgătoare erau pista de popice şi terenul de tenis, cel din urmă aflat pe platoul de sub Terasa de sus (1920).
Cercul Gospodinelor se deschide la 28 iunie 1926, din iniţiativa înv. Eugenia P. Popovici (8 iunie 1884-1965). Aici erai îmbiat cu gustoase bucate, de la pui la ceaun cu mujdei verde, până la poale în brâu, dulceţurile stârnind adevărate competiţii anuale ! Tradiţia reînvie ! Şi Ancuţele au redevenit cele de altădată !
În zilele de sărbătoare, muzica învăluia parcul din chioşcul special construit. De Ziua Parcului Cozla (15 august), reluată la cea de a 95-a aniversare, un adevărat pelerinaj avea loc pe această Fuji-Yama locală, pietrenii luându-şi rămas bun de la zilele toride ale verii, bucurându-se de venirea toamnei cea bogată !
Pe aleea de la intrarea în parc se afla, din 30 septembrie 1923, bustul primarului Nicu Albu, sculptat de Oscar Späthe, la a cărui dezvelire au participat înalte oficialităţi, însuși primul ministru Ionel Brătianu ţinând un discurs emoţionant. Bustul a fost reaşezat la locul său în 1994.
De reţinut ! La inaugurarea parcului, Nicu N. Albu a refuzat propunerea de a-i purta numele. Mai mult, la trecerea sa în nefiinţă, Nicu N. Albu, care fusese primar, prefect, deputat şi senator, era un cetăţean fără o avere deosebită.
Alte timpuri ! Alți oameni !
Prof. Sergiu – Marian Găbureac
PARCUL „NICU ALBU” FĂRĂ…
Parcul nostru face istorie. Şi nu de azi, de ieri, ci din anii în care peste risipiturile dealului Cozla a crescut pădure umbroasă, iar aleile s-au umplut de viaţa târgoveţilor pietreni: prunci plimbaţi de bunicuţe vorbăreţe şi binevoitoare, gata să răspundă la orice întrebare chisnovată; şcolari de toate vârstele, unii aflaţi la plimbare către seară, alţii, mai diminecioară, trimişi de profesorii de sport, doamna Costescu şi domnul Jucă Gheorghiu, „să facă o tură de alergare” în orele de educaţie fizică; câţiva chiulangii de la orele lui Ceam, savurând aerul curat, ionizat, de sub pini; unguroaice tinere, precum Josefina de Harghita, în port naţional maghiar, purtând cărucioare cu biberonari; guvernante elveţience sau franţuzoaice însoţind doct şi disciplinat odraslele protipendadei, un Lalu, o Desilla, un Weinstein cu părul ca para focului; pensionari zâmbind amintirilor din juneţe…
Şi venea seara, când în „grota urşilor” se adunau adolescenţi cu inimi vioaie, internii „Rareşului”, ba chiar una sau două dintre îndrăzneţele lor colege, mereu cu teama de a fi prinse în delictul de călcare a regulamentului şi exmatriculate, Rita, Dina, Coculeana, Viorica, Eta… şi vorbeau şi cântau în surdină şi, când se ardeau becurile ori le mai şterpelea cineva, dădea fuga Stejărel peste drum şi aducea lumânări şi la pâlpâirea lumânărilor noaptea era şi mai plină de lirism…
Pădurarul polonez, cu nume ciudat, Cernahovski, cobora dinspre Cercul Gospodinelor şi, trecând agale pe lângă „grotă”, se asigura că acolo sporovăiesc copii de treabă, nu derbedei.
Când şi când, poetul etern al parcului, Doru Hoinaru, surdo-mut, îi cadorisea cu câte o poezioară scrisă la maşină, după care ofrandă, se aşeza alături de ei şi îi privea cu ochi plini de dragoste.
Iar spre ceasul când, alarmate, mamele începeau să intre la idei, suna discret pe aleea fără nume lăuta lui Barabulă, megieş cu „grota” şi mare iubitor de adunări ale tinerilor, cărora le cânta după obraz, unora ca la Dărmăneşti, altora ca la Viena, pe Ring.
Cine avea noroc, îl întâlnea în după amiezile răcoroase pe scriitorul Dumitru Almaş, aşezat pe banca de beton dăruită parcului de profesorul Grigore Mihăilescu şi plantată în a doua curbă largă din aleea fără nume. Acolo, absent la mişcările curioşilor, mereu zâmbitor, tânărul profesor trudea la romanul „Ne cheamă primăvara”, închinat „Rareşului, ” adolescenţei, dragostei, Pietrei şi amintirilor…
E frumos parcul şi acum, poate mai frumos ca odinioară. Numai că …
Fără „grota urşilor” plină de adolescenţi seara, fără scripca lui Barabulă, fără ochii lui Doru Hoinaru, fără banca profesorului Mihailescu, unde adăsta şi scria Dumitru Almaş…
Nu a mai ramas nimic din proprietatile orasului Piatra Neamt.Clica mafiota in frunte cu Pinalti a reusit sa devalizeze si sa vinda interlopilor toate terenurile de valoare a acestui oras.Am ramas doar cu amintirile de pe vremea unor oameni onorabili care au lasat ceva in urma lor.
Noi am ramas cu jaful si prapadul lasat de mafiotii care dupa 90s au condus orasul culminind cu Pinalti care va ramine in istorie ca fiind cel care a distrus si indatorat orasul pe generatii.
Nu trebuie sa uitam institutiile statului,Parchet/Politie/Tribunal, care i-au protejat si acoperit pe aceste lichele.Ei sunt cei mai responsabili de distrugerea acestei tari si a viitorului ei.