Parcul National Ceahlău – traditie, legende, istorie şi viitor. Interviu cu Ciprian Enache, directorul Directiei de Administrare a Parcului National Ceahlău

0

Cum vede noul director, Ciprian Enache, administrarea uneia dintre cele mai frumoase rezervatii naturale din România?

Numirea mea în funcţia de director la Direcţia Parcului Naţional Ceahlău poate presupune diferite abordări şi – de ce nu? – aşteptări. Din punctul meu de vedere este, profesional, o frumoasă provocare. Pregătirea mea de bază este de inginer silvic şi, dincolo de alte activităţi anterioare unde am profesat ca manager (fie în sectorul privat fie în administraţia de stat) acum e prima oară când responsabilitatea administrării unui sector de activitate se întâlneşte şi cu natura, cu pădurea.

Apoi, fără a minimaliza în vreun fel şi factorul politic (nu fac un secret din faptul că sunt membru unui partid), vreau sa vă spun că m-am bucurat că la numirea mea, votul consilierilor judeţeni a fost unul unanim. Indiferent din ce partide provin, toţi consilierii judeţeni prezenţi la acea şedinţă au votat “pentru”, fapt pentru care le mulţumesc. Am apreciat că la respectivul proiect nu s-a politizat aberant votul şi că, aşa cum a subliniat de atîtea ori domnul preşedinte Vasile Pruteanu, consilierii judeţeni au exprimat o poziţie cu mintea nu cu carnetul de partid.

Dacă tot vorbim de aşteptări, fără îndoială că şi cei care m-au numit au aşteptări de la mine şi voi încerca să nu le înşel increderea. Să nu uităm că pentru administraţia PNC momentul este unul special, suntem într-un fel de moment mai tulbure generat de lipsa de comunicare dintre Consiliul Ştiinţific şi autorităţile judeţene cu responsabilităţi în zona Parcului.

Cu insistenţă dar şi cu tact voi încerca rezolvarea acestei probleme pentru că interesul comun nu poate fi decât unul singur: administrarea cât mai judicioasă a PNC, respectând la virgulă ideea de protejare a naturii, legislaţia în vigoare dar şi sprijinind comunităţile din zonă să dezvolte activităţile turistice atât de necesare pentru dezvoltarea economică.


Stiu ca ati avut, recent, o discutie la Consiliul Judetean privind Parcul, colaborarea cu sefia Consiliului Stiintific. La ce concluzie ati ajuns?

Concluzia e una singură: trebuie să facem tot ce e posibil să depăşim acest moment. Administraţia judeţeana şi cea a Parcului reiterează apelul spre Consiliul Ştiinţific să ne aşezăm la masa dialogului şi aşteptăm un raspuns pozitiv. Personal, vreau să-i cunosc şi eu pe cei care girează, din punct de vedere ştiinţific activitatea noastră. Sper ca acest fapt să se întâmple cât mai repede, mai ales că au apărut unele probleme, unele subiecte, care au nevoie de o urgentă analiză şi decizie din partea acestui Consiliu Ştiinţific.

S-a vorbit si depre infestarea citorva hectare de padure din Parc. Ce inseamna, de fapt, „infestarea”?

Este vorba de un atac clasic al dăunătorilor care a afectat deja câteva hectare de pădure. Constatarea a fost deja făcută de specialiştii de la Ocolul Silvic Bicaz care au raportat Direcţiei Silvice Neamţ care, la rândul ei, a anunţat şi Consiliul Judeţean Neamţ şi Direcţia PNC. Acum e necesar un aviz al Consiliului Ştiinţific pentru ca cei de la Direcţia Silvică să poată aplica tratamentele şi metodele clasice. Întârzierea deciziei şi a acţiunii nu poate avea decât efecte negative: extinderea atacului şi implicit lărgirea zonei afectate, acest atac riscând să ajungă chiar în zona de rezervaţie ştiinţifică. Nu cred că ne dorim ca suprafete de pădure, de vegetaţie să se usuce, să se extindă ca o plagă. Să nu uităm că vegetaţia uscată este apoi predispusă la incendii care se propagă imediat cu efecte catastrofale.

Se doreste sa se faca in zona o noua partie de schi, proiect mai vechi. Care ar fi argumentele pro si contra amenajarii acestei partii?

O pârtie de schi în zonă, ca şi proiect, are doar argumente pro, din partea tuturor factorilor implicaţi. Diferenţele de nuanţe apar cu privire la amplasamentul respectivei pârtii. Primăria Ceahlău şi, înţeleg că mai nou, şi Consiliul Ştiinţific susţin o variantă la joasă altitudine şi cu expunere estică care nu e agreată de specialiştii în domeniu. Un alt amplasament vizat, analizat şi apreciat de specialiştii din domeniu (e vorba de câteva hectare de la marginea PNC) e situat mai sus ca altitudine, are expunere nordică, e şi mai apropiat de Staţiunea Durău şi, evident, e şi cel preferat de întreprinzătorii din turism din Staţiune.

Suprafaţa afectată e una minoră ca procent (0,38 la sută din suprafaţa totală a Parcului) şi până acum nu există nici un argument că intervenţia în acea suprafaţă şi includerea ei în zona de dezvoltare durabilă ar crea un impact major asupra mediului.

Dar eu nu pornesc cu ideea preconcepută că discutăm doar despre un amplasament şi despre altul nu, ci aştept Consiliul Ştiinţific la masa discuţiilor. Mai ales că situaţia reală din teren impune o soluţie rapidă în “redesenarea” zonelor de protecţie. Nu vreau să critic pe nimeni dar nu e posibil – cum e acum – ca în zona de protecţie zero (unde teoretic nu se construieşte nimic, e interzis accesul maşinilor etc) să fie… parcarea de la Izvorul Muntelui. Nu râdeţi… Aşa e acum… Poate nu au fost atenţi cei care au măsurat sau au stabilit zonarea, poate aparatele de măsurat de la acea vreme nu erau performante. Dar aceste greşeli – mai mult sau mai puţin omeneşti – trebuie îndreptate.

Cert e că o pârtie modernă în Durău este mai mult decât necesară. În alte zone din ţară se fac pârtii noi şi apar deja în jurul lor mici staţiuni iar noi avem Staţiunea (putem spune chiar “brandul”) dar nu facem pârtia. Nu spun că pierdem timpul cu discuţii dar… noi discutăm şi trece timpul în timp ce alţii construiesc pârtii. Evident că din situaţia actuală judeţul Neamţ are de pierdut, tusirmul nemţean are de pierdut.

Ce are in mod special PNC si nu se regaseste in alte parcuri din tara?

PNC are istorie, tradiţie. Are o încărcătură spirituală deosebită. Are şi legende. Dar, mai important, zic eu, are suflet. Sper ca în mandatul meu să fie evident că voi pune alături şi sufletul meu pentru protejarea, promovarea şi dezvoltarea zonei.

 

Art. pub.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate