Panouri solare și turbine eoliene, sursa iluminatului public din parcul aflat încă în construcție în cartierul Speranța

0
imagine din 2022

În 2019, municipiul Piatra-Neamț semna contractul de finanțare prin POR pentru creșterea calității vieții locuitorilor din cartierul Speranța prin amenajarea unei grădini publice, în valoare totală de 1.9 milioane de lei și o cofinanțare din bugetul local de 2%. Conform contractului, perioada de implementare ar fi trebuit să se încheie în ianuarie 2021, apoi pe panoul din zona șantierului se menționa termen limită 25.04.2022, însă din anumite motive construcția noii grădini publice din Speranța e încă departe de a fi gata. Iată câteva imagini realizate în luna iunie 2023 cu stadiul lucrărilor.

Principalele obiective sunt amenajarea de spații verzi cu gazon, arbori, arbuști și flori și transformarea terenului în zone de petrecere a timpului liber pentru comunitate. Zona pe care se amenajează acest parc era anterior un teren viran degradat și abandonat. Parcul va mai avea alei pietonale, mobilier uban, zone de recreere, loc de joacă pentru copii și o clădire – anexă administrativă. De asemenea, nu vor lipsi nici sisteme de supraveghere video și de irigație, acces la WiFi și alte utilități, cum ar fi accesul pentru persoane cu dizabilități, rigole de scurgere, rețea de apă – canalizare etc.

Potrivit proiectului tehnic, parcul ar urma să aibă în total 25 de stâlpi de iluminat ornamentali cu LED, alimentați în mod hibrid, cu două surse alternative de energie, prin îmbinarea unui sistem solar cu unul eolian. Secundar, aceștia ar trebui alimentați și din rețeaua electrică. De asemenea, potrivit datelor din proiect, iluminatul se va face prin aprindere automată cu senzori.

Nu știm când va fi gata această grădină publică și cum va arăta la final, stadiul lucrărilor nefiind foarte avansat, însă randările proiectului arată bine. Dacă sistemul de supraveghere va fi funcțional pentru a combate vandalismul și, în paralel, noua instituție de învățământ din zonă va fi dată în uz, grădina își va putea dovedi utilitatea, cartierul Speranța fiind văduvid în decursul anilor de modernizări și investiții care să îmbunătățească aspectul zonei și viața locuitorilor de aici care se plâng de probleme cu canalizarea, cu gunoaiele și de multe alte lucruri.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate