Pagube materiale și o persoană rănită după ce un șofer a încercat să evite o vacă (FOTO)

0

La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz și Serviciul Rutier Neamț au intervenit la un eveniment rutier, produs pe Drumul Comunal 135C, în localitatea Tarcău.

Foto: IPJ Neamț

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 40 de ani, din Tarcău, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi încercat să evite o vacă, care se afla nesupravegheată pe partea carosabilă.

Animalul s-ar fi speriat, lovind cu picioarele un alt autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din Tarcău, care se deplasa pe același sens.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unei femei de 30 ani, din Tarcău, pasager în primul autoturism.

Totodată, ambele autoturisme au înregistrat pagube materiale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au identificat proprietarul animalului, un bărbat de 78 de ani, din Tarcău.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

*

Lăsarea nesupravegheată a animalelor pe carosabil, reprezintă un pericol pentru siguranța traficului rutier.

În special, pe timpul nopții, apariția unor animale domestice sau sălbatice pe partea carosabilă generează un risc sporit de accident rutier.

Tocmai de aceea, recomandăm încă o dată șoferilor să circule cu viteză redusă pe raza localităților dar și pe segmentele de drum, semnalizate cu marcaje rutiere care avertizează cu privire la riscul apariției pe carosabil a unor animale domestice sau sălbatice.

Evitarea unor potențiale obstacole necesită o atenție sporită, reflexe foarte bune, și poate fi făcută doar în condițiile unei viteze reduse de deplasare.

Pe lângă recomandările pentru șoferi, atragem atenția și proprietarilor de animale cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia pentru ca acestea să nu ajungă pe carosabil.

Precizăm că, în conformitate cu articolul 17, din Legea 61 din 1991 modificată, lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de până la 500 lei.

În cazul în care acest fapt a generat și producerea unui eveniment rutier, poate fi atrasă și răspunderea penală în consecință.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate