Ovidius şi cultura geto-dacilor

1

Alături de Horaţiu şi Vergiliu, Ovidiu se înscrie printre poeţii mişcării literare romane din a doua jumătate a secolului I a. Chr. cunoscuţi sub numele de poeţi elegiaci. Definind bogata creaţie poetică a lui Ovidiu drept „ cea mai amplă şi mai variată operă poetică pe care ne-a transmis-o antichitatea greco-romană” , Ovidiu Drîmba împarte opera acestuia în trei etape distincte, corespunzând unor tematici diferite.
Teoretizarea concepţiei sale despre iubire constituie prima etapă a creaţiei sale, respectiv tema Artei iubirii, considerată drept amorală şi una dintre cauzele exilului lui Ovidiu la Tomis, motiv pentru care a şi obţinut, oarecum pe nedrept, titlul de „doctor obsceni adulterii”. Valoarea reală a Artei iubirii se distinge, în fapt, printr-un fin spirit analitic şi prin cunoaşterea pătrunzătoare a psihologiei feminine. Tot în această etapă se înscriu Leacuri contra iubirii, Despre cosmetice şi Heroidele,acestea din urmă fiind un ciclu de scrisori în versuri adresate de unele figuri mitologice sau istorice, în special femei, iubiţilor lor. În acest moment apar în creaţia sa tonul elegiac, dar şi elemente retorice, ca reminiscenţe ale şcoalii urmate de Ovidiu la Roma.
A doua etapă a creaţiei lui Ovidiu este constituită de operele scrise în perioada maturităţii sale: Metamorfozele şi Fastele, creaţii ce aduc nenumărate pasaje de poezie autentică, înglobând un număr mare de legende tratate intr-o manieră profund originală..
Etapa finală însumează elegiile sale din timpul exilului la Tomis, „ in extremis partibus orbis”, ca urmare a măsurii luate de Augustus spre sfârşitul anului 8 p. Chr. împotriva atitudinii generale de opoziţionism a lui Ovidiu faţă de reformele iniţiate de împărat şi faţă de spiritul ce stătea la baza lor. Exilul era, aşadar, fixat în extremitatea nord-estică a imperiului roman, pe coasta Mării Negre, în micul port Tomis, pe ruinele căruia se ridică astăzi Constanţa.”Aşa dar scris îmi fuse în Scythia s-ajung,/Să văd pământul, care sub Ursa Mare zace.”(Tr. III,2)
De la Tomis, Ovidiu trimite la Roma scrisori în versuri, unele fără menţionarea destinatarului, altele adresate direct anumitor persoane. Primele au primit titlul de Triste, celelalte de Pontice,(Tristia, respectiv Epistulae ex Ponto). Ambele opere sunt culegeri de elegii ce prezintă situaţia nefericită a poetului, exprimarea directă a sentimentului de tristeţe provocat de dorul de Roma, familie şi apropiaţi.
Prin detaliile de viaţă tomitană pe care le conţin, elegiile exilului au şi o excepţională valoare documentară pentru cunoaşterea trecutului. De altfel, Ovidiu a scris şi o operă în limba populaţiei locale(geţi, sciţi) care ar fi constituit un element important din perspectiva unei cercetări filologice, dar care, din păcate, s-a pierdut.
Drama poetului din Tomis decurge din mediul ostil în care îi este sortit să locuiască, mediu descris prin ample imagini artistice menite să impresioneze destinatarul. În acest pământ sterp, în „Pontul cel barbar”(Tr. I, 2, 94), ceea ce amplifică drama exilului este sentimentul dominant de izolare şi solitudine. Refugiul în poezie dezvoltă imagini de o rară plasticitate şi artificii artistice din care se desprinde o elegie sinceră în descrierea călătoriei pe mare, a vieţii poetului la Tomis şi a localnicilor.
Din acest punct de vedere, dincolo de valoarea artistică a operei se reliefează o însemnată valoare documentară a scrierilor ce conţin numeroase informaţii legate de teritoriul şi locuitorii din regiunea Dunării de jos şi a Dobrogei antice. Caracteristicile acestui ţinut numit Scythia rezultă direct din observaţiile poetului „Trimis aici, la Istrul cu şapte guri (sic!) , eu singur,/ Îngheţ, sub Ursa Mare, de frigul cel cumplit./ Nici Dunărea nu poate să mă păzească bine/ De hoarda meteree, de geţi, iazygi şi colhi.”(Tr. II, 189-192).
Ţinutul Scythiei mai poartă denumirea de „pământ sarmatic”(Tr. III, 10, 51) sau getic (Tr. V, 8, 13-16), denumiri ce sunt adaptate populaţiei mixte a Dobrogei. Dincolo de Istru locuiesc bastarnii şi sauromaţii. Lângă aceştia, spre răsărit sunt iagyzii, colchii, geţii şi alte popoare mixte pe care poetul le denumeşte meterea turba.
În acest context, descrierea poetului revine obsesiv asupra condiţiilor climatice, asupra „Pontului ars de ger”(Tr. III, 2, 8), prezentând toate aspectele unei ierni cumplite, dar şi ale unui spaţiu ostil. „În fundul mării eu zac, pe malul mării, / În veşnică zăpadă de-a pururi îmbrăcat.[…] În veci de-un vânt sălbatic noianu-i vânzolit./ Din dreapta şi din stânga pândeşte un duşman groaznic:/ De-a lui vecinătate tot locu-i spăimântat.”(Ponticele I, 3, 50-60)
Măiestria descrierii, succesiunea, gradaţia, contrastele şi varietatea elementelor constitutive accentuează latura subiectivă a poetului menită să pună în lumină condiţiile dificile ale exilului, în special influenţa negativă asupra sănătăţii sale. „De n-ar cunoaşte nimeni acest popor barbar!/ Că-mi duc aici viaţa, între săgeţi şi sloiuri[…]Ajunge că pe mine mă bântuie războiul/ Şi frigul şi zăpada şi getul fioros,/ Că stau aici unde nu-s pomi şi nu e vie/ Şi unde te-ameninţă un duşman ne-ncetat”(Ponticele I, 7, 8-14)
Caracteristic şi dominant în peisajul pontic este, în opinia poetului, stepa, absenţa oricărei vegeataţii lemnoase, absenţa oricărui pom roditor şi, îndeosebi, a viţei de vie „ Pe ţărmuri belşug nu-i de nimic”(Ponticele III, 10, 32). Cele două menţiuni cu privire la lipsa viţei de vie: „În umbra cea de viţă un strugur nu s-ascunde,/Nu fierbe mustul dulce în căzile adânci”(Tr. III, 10, 71-72) şi „ Aici în strai de viţă nu se-nveşmântează ulmul”(Ponticele III, 8, 13) nu dovedesc în întregime acest fapt. Existenţa unui oraş cu numele Dionysopolis în Dobrogea în care divinitatea eponimă era tocmai zeul ocrotitor al viţei de vie conduce la presupunerea că numeroşi locuitori ai ţărmului pontic aveau ca principală activitate agricolă viticultura. Cultul lui Dionysos era răspândit şi în celelalte oraşe greceşti din Dobrogea, fiind de remarcat faptul că pe teritoriul Constanţei de azi(vechiul Tomis) au fost descoperite monumente legate de acest cult. Faptul că băştinaşii se ocupau cu viticultura este confirmat de cultul unei divinităţi locale, Sabazios , cu atribute identice cu ale zeului grec al vinului, iar mai târziu, în timpul stăpânirii romane, cu ale vechi divinităţi italice Liber Pater.
Se ştie că agricultura era o activitate de bază a băştinaşilor, Ovidiu vorbind de „agonisita sărmanului plugar”, dar şi de „boii cei sarmatici”(Ponticele I, 8, 54), idei care oglindesc fidel realitatea dobrogeană de pământ fertil. Izvoarele documentare din opera lui Ovidiu sunt cu atât mai importante cu cât fac referiri la populaţiile de la nord de Istru prezentate în trecerea lor la sud de fluviu ca jefuitori ai baştinaşilor dobrogeni. „Barbarii dau năvală pe caii lor cei iuţi/ Fug oamenii! De ţarini nu-i nimeni sa mai vadă:/ A barbarului pradă e al-omului avut,/ Nimica toată: carul ce scârţâie, vreo vită,/ Şi toată agonisita sărmanului plugar!”(Tr. III, 10, 54-60). Amintind de diverse popoare migratoare -„În toiul barbariei, acolo eu trăiesc./Mă-ncing de pretutindeni sarmaţii, barbarii, geţii/ Şi bessii, ah, ce nume!, nedemne de-al meu vers!”-geţii ocupă cel mai mare spaţiu în opera din exil a lui Ovidiu, atestând faptul că aceştia sunt originari din zona Dobrogei. Se încheie, astfel, seria izvoarelor documentare mai vechi, începând cu Herodot care îi indica pe geţi drept populaţia cea mai veche şi numeroasă, toponimia şi descoperirile arheologice confirmând aceste date.
Dacă la început Ovidiu descrie „sălbăticia” geţilor cu mijloace descriptive foarte plastice „Au glas şi chip sălbatic, aidoma lui Marte;/Nici barba nu şi-o taie, nici părul de pe cap,/Şi mâna lor îndată te-njunghie cu cuţitul,/ Căci tot barbarul are cuţit la coapsa lui.”(Ponticele V, 8, 17-20), în final, poetul îşi recunoaşte nedreptatea în momentul în care afirmă că aceştia „de-al amiciţiei nume se lasă-nduioşaţi”(P. III, 2, 100). De asemenea, Ovidiu se lasă impresionat de calitatea umană a geţilor „Nu oamenii, ci locul l-am ocărât în versuri[…]Urăsc a voastre locuri, dar vă iubesc pe voi[…] Cu dragoste pe mine voi m-aţi primit aici/O, tomitani, se vede că sunteţi de neam grec!”(P. IV, 14, 24-48)
În legătură cu denumirea coloniei greceşti Tomi, locul de exil al lui Ovidiu, apare în Tristia III, 9 legenda conform căreia acest nume ar proveni de la grecescul tomoi (bucată), întrucât Medeea, fiica regelui din Colchis, fugind cu Iason l-a luat cu sine pe fratele său, Absirtos. Fiind urmărită de tatăl ei pe mare, taie corpul fratelui său în bucăţi, iar capul şi mâinile sale le aşează pe o stâncă pentru ca părintele să întârzie pe drum strângând trupul fiului spre a-l îngropa. „De atunci îi zice Tomis acestui loc, fiindcă / O soră pe-al său frate aici l-a tăiat”(Tr. III, 9, 33-34)
În oraş se vorbea o limbă greacă amestecată cu elemente gete şi sarmate „Rău te-ngrădeşti cu zidul, dar chiar şi înauntru / Duci frica unor barbari amestecaţi cu greci. / Chiar dacă nu te-ai teme, te-ai îngrozi văzându-i / Cu chica lor cea lungă şi îmbrăcaţi cu piei/ Şi cei care se zice că-s greci îşi lasă portul / Şi se îmbracă-n cioareci de cei persieneşti / Ba ei vorbesc şi-o limbă corcită între dânşii,/ Şi eu numai prin semne cu dânşii mă-nţeleg. / Eu sunt aice barbar: nu mă prcepe nime / Şi geţii râd ca proştii de graiul meu latin.”(Tr. V, 10, 27-38)
În chip de concluzie, este vizibil faptul că perenitatea operei lui Ovidiu rezultă atât din talent, cât şi din inspiraţia ce i-a oferit-o exilul la Tomis. Într-adevăr, pământul fertil al Dobrogei, teritoriu al vechilor geţi şi al românilor de apoi a constituit dintotdeauna o vatră de succesiune a civilizaţiilor, într-un mers evolutiv neîntrerupt, care din adânca antichitate şi până în zilele noastre au semănat pretutindeni urmele muncii şi faptele lor, săpate în pământ şi piatră, cărămidă şi marmură, sticlă şi metal.

M.I.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. dumitrache spune

    Felicitari autorului – un articol excelent!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate