ORIZONTURI NEMŢENE, LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „G. T. KIRILEANU”

0

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită la un dublu eveniment vineri, 28 februarie, în Sala Teatrul de Joacă.
Astfel, de la ora 12.00 va avea loc lansarea Proiectului „Împreună – pentru sănătate, mişcare şi fairplay, finanţat prin Programul Tineret în Acţiune. Pentru a marca acest început, organizatorii (Asociaţia ECOSMILE – iniţiator al proiectului, Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ, Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ, Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ, Şcoala cu clasele I-VIII „Arhimandrit Chiriac Nicolau” din comuna Vânători-Neamţ, Asociaţia de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul”) au pregătit o expoziţie de suveniruri şi una de mărţişoare tradiţionale realizate de beneficiarii Asociaţiei de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul”, precum şi volumul „Portul popular în ţinutul Zimbrului”.
De la ora 14.30, ţinutul Neamţului va fi din nou omagiat prin evocarea celui mai de seamă reprezentant al său – Ion Creangă. De această dată este vorba despre o iniţiativă a Asociaţiei Culturale „Star”, a „Clubului victorioşilor” şi a Teatrului „Junior” din Târgovişte, de a realiza un film care să ilustreze fragmente din opera marelui povestitor. Aceasta s-a finalizat de curând, iar filmul „Copilăria din amintiri” va fi prezentat în premieră la Biblioteca Judeţeană. Demersul celor implicaţi în acest demers artistic vine să ilustreze perenitatea operei lui Creangă şi bucuria copiilor la întâlnirea cu ea. Aşadar, trei copii din Târgu-Neamţ şi Piatra-Neamţ (Viorela Stoian, Ana Maria Alucăi şi Costin Micu), o fetiţă din Movila, jud. Ialomiţa (Adelina Zamfir), o alta din Caransebeş, jud. Caraş-Severin (Elena Molea), un băieţel din Serbia (Kornel Milli) şi trei copii din Dâmboviţa (Raluca Petre, Radu Iordache şi Roxana Clopotaru) au filmat cu multă pricepere, sub îndrumarea regizorului Victor Mihalache, rolul marelui humuleştean fiind interpretat de actorul Constantin Tiron. La reuşita filmului au contribuit, de asemenea, Emil Pavel – ca director de imagine, montajul asigurat de Liviu Negoescu, coloana sonoră semnată de Radu Mihalache şi Viorica Mihalache – în calitate de producător executiv.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate