Organizațiile liberale de tineret și femei din Roman și-au ales noile conduceri

0

Sâmbătă, în prezența a peste 300 de delegați, organizațiile liberale de tineret și femei din Roman și-au ales structurile de conducere. Noii președinți, Dragoș Moroșanu la tineret, respectiv Roxana Iorga la organizația de femei, au fost votați în prezența mai multor lideri PNL de la nivel județean și local, la eveniment fiind prezenți Mugur Cozmanciuc, co-președintele PNL Neamț, Laurențiu Leoreanu, președinte PNL Roman, și co-președinții organizației județene a femeilor liberale, doamnele Gabriela Banu și Maricica Radu.
În urma evenimentului, președintele PNL Neamț, domnul Mugur Cozmanciuc, a declarat: „În perspectiva obiectivului pe care ni l-am propus pentru anul electoral ce va veni, și anume câștigarea alegerilor în județul Neamț, e important să avem structuri puternice și pregătite pentru campania electorală. Nu vă ascund că m-a bucurat să văd astăzi la Roman două organizații așa cum PNL își dorește să aibă peste tot: cu oameni noi, tineri, cu performanțe în viețile profesionale, dornici de implicare și siguri de reușită”.
Președintele PNL Roman, domnul Laurențiu Leoreanu, s-a arătat mulțumit de trecerea la structuri de conducere monocefale: „Mă bucur să văd că la Roman reușim să ne îndreptăm spre structuri de conducere cu un singur președinte pentru fiecare organizație. Cred că în lupta electorală pe care o vom da anul viitor, toate organizațiile, de la cele mai mici și până la nivel județean, trebuie să facă acest pas. Am avea doar de câștigat. Totodată, îi mulțumesc domnului Cozmanciuc că a venit astăzi la Roman, că își îndreaptă atenția ori de câte ori este nevoie spre organizația noastră și îl felicit pentru întreaga activitate de la conducerea PNL Neamț”.
În ceea ce-i privește pe tinerii și pe femeile liberale din Roman, domnul Leoreanu a adăugat: „Îi felicit pe cei doi președinți, le urez spor la treabă și le promit că vor găsi în mine de fiecare dată un partener. Atât tinerii, cât și doamnele reprezintă un aport extrem de important în ceea ce privește resursa umană. De aceea trebuie sprijiniți pentru a se regăsi anul viitor în listele de candidați, pe poziții eligibile”.
Tinerii liberali romașcani și-au ales în forul de conducere 9 membri, 5 vicepreședinți și un președinte, în persoana lui Dragoș Moroșanu. În vârstă de 31 de ani, noul președinte al tinerilor liberali romașcani activează în domeniul protecției mediului, având o importantă experiență atât în instituții alte statului, cât și în companii private. „Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. Plec la acest nou drum în politică cu convingerea că voi face din TNL Roman una dintre organizațiile cele mai performante din județul Neamț și nu numai”, a declarat noul președinte al TNL Roman după încheierea alegerilor.
În ceea ce privește OFL Roman, noul birou de conducere va avea aceeași structură ca a colegilor din organizația de tineret, noul președinte al organizației fiind doamna Roxana Iorga, o tânără profesoară de biologie a unei școli din municipiul Roman. „Mă bucur să reprezint echipa femeilor liberale din Roman, un grup unit, activ și implicat în multe proiecte de caritate, cultural – artistice și sociale cu impact în comunitatea locală. Voi încerca să pun la dispoziția organizației întreaga mea energie, entuziasmul, răbdarea și receptivitatea la sugestiile celor din jur, astfel încât rezultatele să fie cele așteptate. Suntem o echipă ce poate construi lucruri frumoase”, a declarat Roxana Iorga după ce a fost aleasă președinte a OFL Roman.

Biroul de comunicare al PNL Neamț

Traducere pamflet _______________________________________

Sâmbătă, în prezența a peste 300 de delegați aduși aproape forțat, organizațiile liberale de tineret și femei din Roman peste opinia cărora s-a trecut atunci când a fost adus Leoreanu în organizație și-au ales structurile de conducere așa cum au vrut mai marii partidului căci în caz contrar s-ar fi desființat ca în cazul Piatra Neamțului. Noii președinți, Dragoș Moroșanu la tineret, respectiv Roxana Iorga la organizația de femei, au fost votați în prezența mai multor lideri PNL de la nivel județean și local, la eveniment fiind prezenți Mugur Cozmanciuc, co-președintele PNL Neamț, Laurențiu Leoreanu, președinte PNL Roman, și co-președinții organizației județene a femeilor liberale, doamnele Gabriela Banu și Maricica Radu.
În urma evenimentului, președintele PNL Neamț, domnul Mugur Cozmanciuc care a acceptat să introducă forțat la conducerea organizației pe Laurențiu Leoreanu a declarat: „În perspectiva obiectivului pe care ni l-am propus pentru anul electoral ce va veni, și anume câștigarea alegerilor în județul Neamț, e important să avem structuri puternice și pregătite pentru campania electorală. Nu vă ascund că m-a bucurat să văd astăzi la Roman două organizații așa cum PNL își dorește să aibă peste tot: cu oameni noi, tineri, cu performanțe în viețile profesionale, dornici de implicare și siguri de reușită”.
Așa că tinerii și doamnele din PNL Roman vor face campanie pentru cel pentru care la alegerile trecute au facut anticampanie.

Președintele PNL Roman, domnul Laurențiu Leoreanu care a fost inainte al PSD, PDL și la sisținut pe Traian Basescu, Elena Udrea și Gheorghe Ștefan s-a arătat mulțumit de trecerea la structuri de conducere monocefale: „Mă bucur să văd că la Roman reușim să ne îndreptăm spre structuri de conducere cu un singur președinte pentru fiecare organizație. Cred că în lupta electorală pe care o vom da anul viitor, toate organizațiile, de la cele mai mici și până la nivel județean, trebuie să facă acest pas. Am avea doar de câștigat. Totodată, îi mulțumesc domnului Cozmanciuc că a venit astăzi la Roman, că își îndreaptă atenția ori de câte ori este nevoie spre organizația noastră și îl felicit pentru întreaga activitate de la conducerea PNL Neamț” a declarat fostul PSD-ist ajuns să conducă PNL-ul de la Roman.
În ceea ce-i privește pe tinerii și pe femeile liberale din Roman, domnul Leoreanu a adăugat: „Îi felicit pe cei doi președinți, le urez spor la treabă și le promit că vor găsi în mine de fiecare dată un partener. Atât tinerii, cât și doamnele reprezintă un aport extrem de important în ceea ce privește resursa umană. De aceea trebuie sprijiniți pentru a se regăsi anul viitor în listele de candidați, pe poziții eligibile”.
Tinerii liberali romașcani și-au ales, sub atenta îndrumare a fostului PSD-ist și PDL-ist, în forul de conducere 9 membri, 5 vicepreședinți și un președinte, în persoana lui Dragoș Moroșanu. În vârstă de 31 de ani, noul președinte al tinerilor liberali romașcani activează în domeniul protecției mediului, având o importantă experiență atât în instituții alte statului, cât și în companii private. „Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. Plec la acest nou drum în politică cu convingerea că voi face din TNL Roman una dintre organizațiile cele mai performante din județul Neamț și nu numai”, a declarat noul președinte al TNL Roman după încheierea numirilor intitulate sugestiv alegeri.
În ceea ce privește OFL Roman, noul birou de conducere va avea aceeași structură ca a colegilor din organizația de tineret, noul președinte al organizației fiind doamna Roxana Iorga, o tânără profesoară de biologie a unei școli din municipiul Roman. „Mă bucur să reprezint echipa femeilor liberale din Roman, un grup unit, activ și implicat în multe proiecte de caritate, cultural – artistice și sociale cu impact în comunitatea locală. Voi încerca să pun la dispoziția organizației întreaga mea energie, entuziasmul, răbdarea și receptivitatea la sugestiile celor din jur, astfel încât rezultatele să fie cele așteptate. Suntem o echipă ce poate construi lucruri frumoase”, a declarat Roxana Iorga după ce a fost numită prin alegere președinte a OFL Roman.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate