Ordin de zi pe unitate – ”Să fie război între PSD și PNL”

1

Oameni mici cu interese mari au arvunit jurnaliști mici, cu interese și mai mici care au sarcină precisă ca în schimbul unor favoruri de ordin financiar să facă tot ce pot ei pentru a crea disensiuni între PSD și PNL pe plan local. Principala sarcină este aceea de a amplifica orice discurs politic pe care îl au liberalii contra social-democraților și invers. Se mizează pe naivitatea unor politicieni din ambele tabere care vor vedea că sunt promovați gratis când atacă și vor ataca în continuu sau vor intensifica atacurile ajungându-se la disensiuni ce nu mai pot fi aplanate.

Planul nu este deosebit de inteligent, dar are șanse de reușită, deoarece atât în PSD, dar mai ales în PNL sunt oameni care sunt predispuși a cădea în astfel de capcane.

Scopul amplificării conflictelor între PNL și PSD pe plan local este acela de a uza imaginea celor două partide ”ajutate” să se hăituiască între ele și pe acest fundal să devină mult mai vizibilă și de votat o a treia cale politică care să vină și să se prezinte în fața nemțenilor ca o alternativă la mizeria PNL-PSD.

Iosub Robert

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Horciu DANIEL PRIMAR al Comunei savinesti spune

    Ce am EU ca PRIMAR cu PNL, în consiliul local ei sunt putini, DAR întotdeauna au susținut si criticat proiectele pentru comuna. Cand a fost corect , eu am înghițit prostia! A fost drept! Cand a fost răutate la proiecte am apelat la majoritatea …. Am fost corecți!,,, De Ce RAZBOI?????

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate