Ora 23 sau cum să ți-o iei…de la ei
(„N-am găsit altă rimă”)
Se impune din start precizarea că acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Teoretic.
Practic, trebuie să recunosc faptul că e o modalitate mai voalată de a-mi striga din străFUNDul arborelui bronșic indignarea în fața prostiei incomensurabile la care asist de atâtea luni încoace.
ORA 23 – STOP KK/ ππ.
Nu știu câtă importanță au dat oamenii acestui aspect însă cu siguranță posesorii animalelor de companie au rămas cu o expresie tâmpă pe figuri. Personal, nu știu dacă să plâng, să-mi caut o scorbură sau să emigrez în Burkina Faso.
În condițiile în care autoritățile nu sunt în stare să comunice eficient (adică om cu om, să ne-nțelegem, da?) în nicio situație de criză, astfel încât oamenii să înțeleagă ce au de făcut și de ce, aceiași domni, balonați până la implozie de atâta aroganță izvorâtă din însuși epicentrul prostiei, vin să ne spună că animalele de companie TREBUIE să își facă nevoile până la ora 23.
Cu alte cuvinte, iei una bucată câine în jurul orei…să spunem 22, o așezi frumos în cabinetul tău de terapie câinească și îi explici răspicat: „Băi acesta, doar fătălaii se c..ă după ora 23, câinii adevărați lansează torpilele la ore rezonabile, ai înțeles? Bă, dă naibii din coadă, arată-mi un incisiv, lasă o bală pe canapea dacă ai priceput! Bun, ai înțeles, deci nu ești cel mai tont câine, mai ai 32 minute să rezolvi problema dacă nu, arivederci, e și mâine o zi!”
Eu încă încerc să înțeleg dacă ilustrul nostru secretar de stat tocmai avusese un AVC sau fumase ceva ilegal când a făcut această nefericită declarație…una dintr-o serie atât de lungă încât acum, gândindu-mă, mi se pare prea aproape Burkina Faso (scorbura deja iese din calcul, m-am pripit).
Este ora 22.00 și câinele meu nu răspunde la „terapie”, nu vrea să fie rezonabil prin urmare mă pregătesc să completez declarația vieții
(Nota bene: pe acest ultim formular pus la dispoziție nu este nicio mențiune legată de nevoile animalelor de companie).
În timp ce mă îmbrac și îmi îndes cheile, pungile, declarația, buletinul și carnetul lui de sănătate în buzunar (pentru anumiți oameni ai legii care au un prurit special), încerc să îmi pregătesc discursul în eventualitatea în care sunt oprită de vreun polițist: „bună seara, da, știu, e trecut de ora 23 și…da, câinele meu își cere scuze, înțelege dispozițiile domnului Arafat dar…nu, stați dom’le, nu e că nu vrea să respecte legea, e…dar mă lăsați și pe mine să vorbesc? Nu s-a putut c..a dom’le, e constipat!”
Horror…nici nu vreau să mă gândesc ce va ieși.
