Olimpiada Naţională de Agricultură, organizată ireproșabil în județul Neamț. Vezi impresii consemnate de participanți

0

În perioada 24 – 28 aprilie 2017 s-a desfășurat în județul Neamț etapa națională a Olimpiadei la disciplinele din aria curriculară Tehnologii, domeniul Agricultură, organizată de Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț.

Concursul a avut două secțiuni: cultura plantelor și creșterea animalelor. Participanții, în număr de aproximativ 150, proveniți din 32 de județe ale țării, au fost cazați la Colegiul Tehnic ”Danubiana” din Roman.

Festivitatea de deschidere a olimpiadei a avut loc pe 24 aprilie, într-un cadru deosebit asigurat de gazdele olimpiadei, la Colegiul Tehnic ”Danubiana”. Invitații de onoare prezenți la festivitate au fost: domnul Lucian Ovidiu Micu – primar al Municipiului Roman, domnul Maricel Tălmăcel – director al Direcției pentru Agricultură a Județului Neamț, doamna dr. ing. Elena Trotuș – director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, domnul Mihai Lăcătușu – inspector de specialitate în cadrul Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic. Din partea Inspectoratului Școlar Județean Neamț au fost prezenți domnul prof. dr. Viorel Stan – inspector școlar general și doamna prof. Elena Laiu – inspector școlar general adjunct, alături de inspectorii școlari pentru învățământ profesional și tehnic, prof. Rodica Ciuchi și prof. Mircea Corlățeanu.

Invitații au adresat participanților la olimpiadă mesaje de bun venit în județul Neamț și au subliniat importanța formării profesionale prin învățământul profesional și tehnic, în special în domeniul agriculturii unde există nevoia resurselor umane calificate, motivate și valorizate.

Elevii de la Liceul Tehnologic ”Ion Ionescu de la Brad” din Horia au evocat, în câteva momente de istorie, personalitatea marcantă a lui Ion Ionescu, născut la Roman în 1818, părintele științelor agricole din România, inspector general pentru agricultură pe țară desemnat de Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul școlii agricole de la Horia.

Festivitatea de deschidere s-a încheiat cu un frumos program artistic, oferit de elevii Școlii de Artă ”Sergiu Celibidache” din Roman.

Proba scrisă din cadrul competiției s-a desfășurat pe 25 aprilie la Colegiul Tehnic ”Danubiana” Roman; în cadrul acesteia elevii și-au demonstrat cunoștințele teoretice în domeniul specialității pentru care se pregătesc. Proba practică s-a desfășurat pe 27 aprilie la Liceul Tehnologic ”Ion Ionescu de la Brad” Horia, care a pus la dispoziție comisiei și elevilor o bogată bază materială pentru cele două secțiuni ale domeniului agricol.
Cu sprijinul Consiliului Județean Neamț, în ziua educativă, 26 aprilie, elevii și profesorii au beneficiat de excursii în județul Neamț la obiective de interes cultural și istoric, precum: Cetatea Neamțului, Casa Memorială ”Ion Creangă” de la Humulești sau Muzeul Etnografic Popa de la Târpești.

Joi, 27 aprilie, a avut loc festivitatea de premiere la Colegiul Tehnic ”Danubiana” Roman, la care a participat dl. Lucian Ovidiu Micu, primar al Municipiului Roman, dl. inspector general al ISJ Neamț, prof. dr. Viorel Stan și toți membrii comisiei centrale. S-au spus cuvinte frumoase participanților și au fost înmânate premii câștigătorilor. Premiile au fost asigurate de Ministerul Educației Naționale și de Consiliul Județean Neamț.
Sponsorii principali ai olimpiadei au fost S.C. MARSAT S.A. Roman și Grupul de firme TCE Trei Brazi S.A. Piatra Neamț, firme de prestigiu din domeniul agricol, la nivel regional și național.

La finalul olimpiadei, participanții au adresat mulțumiri gazdelor pentru experiența frumoasă pe care au trăit-o în județul Neamț, grație eforturilor inspectoratului școlar, unităților de învățământ organizatoare și sprijinului financiar generos oferit de Consiliul Județean Neamț.

Iată câteva impresii consemnate de participanți, elevi și profesori:

În calitate de profesor însoțitor sunt onorată de primirea deosebită, ospitalitatea și organizarea impecabilă dovedită pe tot parcursul desfășurării Olimpiadei Naționale de Agricultură, 2017 de la Roman. Toată considerația pentru conducerea și colectivele de cadre didactice din cele două școli, pentru dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă în asigurarea condițiilor pentru desfășurarea probelor de olimpiadă, asigurarea bazei materiale, respectiv pentru tradițiile și patriotismul local. Aceste zile petrecute pe meleaguri nemțene au reușit să ne convingă că am pășit pe un târâm de poveste, unde merită să ne întoarcem cu drag de câte ori se va ivi ocazia. Toată stima și mulțumiri ISJ Neamț pentru că a asigurat resurse necesare pentru buna desfășurare a Olimpiadei și nu în ultimul rând agenților economici din domeniu, sponsorilor și autorităților locale nemțene ce s-au implicat în organizarea olimpiadei.” – prof. Vlad Gheorghina – Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară – Arad

„Mulțumim pentru modul de primire a participanților la olimpiadă asigurat de gazdele de la Colegiul Tehnic „Danubiana”, pentru dăruirea, disponibilitatea și generozitatea tuturor cadrelor implicate în organizarea olimpiadei.”,  cu stimă și considerație, prof. Tudoran Fănica, Colegiul Agricol „Dimitrie Petrescu”- Caracal, Olt

„A fost o olimpiadă bine organizată, cu foarte bune condiții de cazare, de masă și de desfășurare a probelor competiționale, o excursie interesantă, cu numeroase obiective din zonă vizitate, o atmosferă plăcută și caldă.”,  prof. Șerban Camelia, Colegiul Agricol „Dr. Constantin Angelescu”, Buzău

”A venit și ziua de final a Olimpiadei Naționale de Agricultură. Au fost zile minunate pe care le-am petrecut alături de acești organizatori care s-au dăruit cu inima și sufletul pentru ca toate să fie la superlativ și noi participanții să ne simțim cât mai bine. Dincolo de emoțiile concursului, am rămas profund impresionați de „ținutul de poveste” pe care l-am vizitat în excursie și sper să păstrăm legătura și să colaborăm pe viitor cu acești oameni minunați.”, cu stimă și respect, prof. Mânzatu Nicoleta, Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu”, Curtea de Argeș

”A fost una dintre cele mai interesante experiențe pe care le-am trăit. Cu siguranță, Roman și județul Neamț vor rămâne mult timp întipărite în mintea mea, datorită gazdelor noastre, colegilor și condițiilor foarte bune în care am stat.”, Andrei Cătălin Huianu – clasa a XII-a, Colegiul Tehnic Pontica, județul Constanța

”Vreau să mulțumesc pentru ospitalitatea oferită de organizatori și pentru clipele pe care le-am trăit în aceste patru zile minunate și de neuitat.”, Daniel Valach, clasa a XI-a, Colegiul Tehnic ”Andronic Motrescu”, Rădăuți

”Olimpiada Națională de Agricultură la care am participat în județul Neamț a fost o lecție de viață și mulțumim celor care au făcut eforturi pentru ca totul să se desfășoare exemplar.”, Diana Lazăr – clasa a XII-a, Colegiul Agricol Poarta Albă, Constanța

”Apreciez tot ceea ce am trăit aici, de la primirea făcută de gazde, la masa foarte bună și până la turul orașului Roman și excursia în județul Neamț. Mi-am dorit să ajung la această olimpiadă pentru că țelul meu în viață este să lucrez în domeniul agriculturii. Mă bucur foarte mult că am reușit și mulțumesc gazdelor pentru eforturile făcute în organizarea deosebită a olimpiadei, pe acest tărâm de poveste.”, Cătălina Manole – clasa a XII-a, Liceul Tehnologic ”Gehunța Coman” Murgeni, Vaslui

Premiile obținute la cele două secțiuni ale Olimpiadei Naționale de Agricultură sunt prezentate în cele ce urmează:

Agricultură – Creșterea animalelor, clasa a XI-a

Nr.

crt.

Numele şi prenumele elevului

Unitatea şcolară

Premiul

VALACH DANIEL Colegiul ,,Andronic Motrescu,, Rădăuți, jud. Suceava Premiul I
GRINDEANU FLORIN MIHAI Liceul Tehnologic ,,Nicolae Bălcescu” Alexandria, jud. Teleorman Premiul I
BECA MĂDĂLINA Colegiul Tehnic Agricol ,, Alexandru Borza,, Geoagiu, jud. Hunedoara Premiul I
TITIRE MIHAI ANDREI Colegiul Național de Agricultura și Economie Tecuci, jud. Galați Mențiune
ROȘCA DANIELA MARIA Liceul Tehnologic ,,Ing. Ionete Aurelian,, – Malu Mare -Dolj Mențiune
MÂRȚ EMANUEL Liceul Tehnologic ,,Haralamb Vasiliu,, Podu Iloaiei, jud. Iași Mențiune

Agricultură – Creșterea animalelor, clasa a XII-a

Nr.

crt.

Numele şi prenumele elevului

Unitatea şcolară

Premiul

GEOSANU NECULAI Colegiul Tehnic ,,Vasile Lovinescu,, Fălticeni, jud. Suceava Premiul I
TUDORAN TATIANA VALENTINA Colegiul Național de Agricultura și Economie Tecuci, jud. Galați Premiul I
HUIANU ANDREI CĂTĂLIN Colegiul Tehnic Pontica Constanța Premiul I
FILIP IONUȚ ANDREI Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde” Seini, jud. Maramureș Mențiune
ȘTEFAN IOAN MARCEL CIPRIAN Liceul Tehnologic ”Iordache Zossima” Armășești, jud. Ialomița Mențiune
FĂRMUȘ PETRICĂ Liceul Tehnologic ”Ion Ionescu de la Brad” Horia, jud. Neamț Mențiune

Agricultură – Cultura plantelor, clasa a XI-a

Nr.

crt.

Numele şi prenumele elevului

Unitatea şcolară

Premiul

HARABAGIU DANIEL Liceul Tehnologic nr. 1 Corod, jud. Galați Premiul I
ISAC VLĂDUȚ ALEX Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde,, Seini, jud. Maramureș Premiul I
GHERGHICEANU ALEX Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”V. Adamachi” Iași Premiul I
ICHIM MONICA MIHAELA Liceul Tehnologic ,, G.J. Cancicov,, Parincea, jud. Bacău Mențiune
STANCU GEORGIANA MARIANA Liceul Tehnologic Nr. 1 Borcea, jud. Călărași Mențiune
BARCULET BOGDAN Liceul ,,Demostene Botez,, Trușești, jud. Botoșani Mențiune

Agricultură – Cultura plantelor, clasa a XII-a

Nr.

crt.

Numele şi prenumele elevului

Unitatea şcolară

Premiul

FILIMON DIANA Colegiul Național de Agricultura și Economie Tecuci, jud. Galați Premiul I
LAZĂR DIANA IONELA Colegiul Agricol Poarta Albă, jud. Constanța Premiul I
MANOLE CĂTĂLINA VIORICA Liceul Tehnologic ,,Gehnuța Coman” Murgeni, jud. Vaslui Premiul I
ANGHELUȘ ANA MARIA Liceul Tehnologic ,,Haralamb Vasiliu,, Podu Iloaiei, jud. Iași Mențiune
GÎSCĂ DRAGOȘ Colegiul Agricol ,,Dimitrie Petrescu” Caracal, jud. Olt Mențiune

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate