„Oferă lumină și o pâine de Paști!”, o campanie a Asociației Născută Înger din Piatra-Neamț pentru sprijinirea familiilor defavorizate

0

Paștele este una dintre cele mai importante Sărbători ale creștinătății, amintindu-ne de Mântuitorul care a murit pe cruce pentru noi. În același timp, Paștele este o sărbătoare a bucuriei, iubirii, dăruirii în care oamenii se întâlnesc și familiile se reunesc în jurul unei mese îmbelșugate. Din păcate nu se poate spune lucrul acesta și pentru mulți dintre semenii noștri care trăiesc în sărăcie și în multe lipsuri. Printre ei se află bătrâni fără venituri sau venituri mici, copii monoparentali, mame văduve care își cresc copiii, bătrâni singuri și neputincioși, familii sărace cu mulți copii.

În acest sens, Asociația Născută din Piatra-Neamț face și în acest an un nou apel către cei care pot contribui din puținul lor pentru ca cei proveniți din medii defavorizate să aibă ce pune pe masă în perioada Sărbătorilor Pascale. Campania de strângere de donații se intitulează „Oferă lumină și o pâine de Paști!”.

„În grijă noastră și în acest an sunt peste 350 familii și peste 30 bătrâni, copii care au nevoie de ajutor, de o pâine pe masă. Ne dorim ca și acum, cu ocazia Sărbătorilor de Paști, să le aducem o bucurie în inimi și în case, oferindu-le pachete consistente cu alimente.

Pentru acest lucru avem nevoie de ajutorul vostru pentru că aceste familii să poată beneficia de bucuria Sfintelor Sărbători Pascale.

Vă mulțumim că veți fi alături de noi în această campanie de ajutor umanitar! În Piatra-Neamț, Bârlad, Roman, Iași, Buhuși, orașele și localități limitrofe sunt familii care efectiv nu-și permit un cozonac pe masă. În ultimii anii, sunt din ce în ce mai mulți copii, bătrâni care trăiesc în sărăcie. Din păcate, cel mai mult suferă familiile din mediul rural și familiile cu trei și mai mulți copii.

Noi, de exemplu, lucrăm cu familii care au chiar până la 8 copii sau 10 copii. Deci, vă imaginați în cazul în care este o familie de la țară, uneori cu o mamă singură. Chiar dacă sunt ambii părinți, cu un număr atât de mare de copii sărăcia este cea care le taie aripile copiilor și orice perspectivă de viitor. Cauzele sunt diverse, fie că sunt în șomaj, fie că este o problemă de sănătate în familie a unuia dintre părinți sau a unuia dintre copii și doar un părinte poate să muncească, fie că e vorba de o familie cu un singur părinte și mai mulți copii.

Din păcate, uneori sărăcia este și o problemă intergenerațională, se combină și cu alți factori sociali, uneori dependența de alcool sau alte probleme sociale care adâncesc fenomenul sărăciei, iar copiii sunt cei mai afectați. Paștele vine cu lumină, bucurie, dăruire, de asta zic că este un bun moment în care să te gândești cât de fragile sunt viața și sănătatea omului și poate în aceste momente ai tendința să fii mai sensibil și mai bun cu alți oameni.”, ne-a declarat Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț.

Cei care pot oferi ajutor o pot contacta pentru detalii suplimentare pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații cu mențiunea „Oferă lumină și o pâine de Paști”:

  • RON: RO58BTRLRONCRT0345309301
  • EUR: RO08BTRLEURCRT0345309301
  • Beneficiar: Asociația Născută Înger Piatra Neamț
  • CUI 36063530
  • Codul SWIFT/BIC: BTRLRO22

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate