O zi in Piatra Neamt, binecuvantata de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

0

Astazi, 27 decembrie, Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Stefan, diacon martirizat  in Ierusalim in jurul anului 35, unul dintre cei 70 de ucenici ai lui Hristos. Acesta a fost ucis de iudei cu pietre dupa ce a tinut o predica in care a demonstrat faptul ca Iisus este Mesia, Mântuitorul prezis de profeti, iar vina pentru uciderea Sa o poarta evreii. „Cum au fost părinţii voştri aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53). Sfantul Stefan este primul martir crestin care a murit in numele lui Iisus, iar in momentul mortii sale a ramas reprezentativa teofania evocate de Noul Testament: „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor VII, 56). La moartea sa a asistat si Saul, cunoscut in crestinism dupa convertirea sa sub numele de Sfantul Pavel, autorul epistolelor din Noul Testament.

Conform statisticilor, mai bine de 400.000 de romani poarta numele acestui martir crestin sub toate formele derivate de la numele original, carora le transmitem “La multi ani!”.

Aceasta zi a fost binecuvantata in Piatra Neamt si de prezenta IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care a savarsit Sfanta Liturghie alaturi de preotii din cadrul Protopopiatului Piatra Neamt la Biserica “Pogorarea Sf. Duh” – Gara, al carei paroh este parintele Ghita Mocanu. Credinciosii s-au aflat in numar mare prezenti la aceasta Liturghie Arhiereasca, asa cum i se mai spune, deoarece prezenta unui arhiereu necesita o randuiala speciala a slujbei. IPS Teofan a fost intampinat cu bucurie de credinciosi si de soborul de preoti care au participat la acest moment rar pentru nemteni. La sfarsitul slujbei IPS Teofan a acordat preotului Mocanu Ghita rangul de Iconom Stavrofor, distinctie atribuita meritelor deosebite pentru construirea bisericii „Pogorarea Sf. Duh”.

Dupa cum se stie, Liturghia din cadrul Bisericii Ortodoxe este una mai mult cantata decat rostita, motiv pentru care este necesara prezenta unor protopsalti sau a unui cor care sa ofere raspunsurile din cadrul randuielii slujbei. Aceasta activitate este indeplinita in cadrul Bisericii „Pogorarea Sf. Duh”- Gara de corul „Cantec Sfant” ale carui activitati le-am mai prezentat si in alte articole. De curand, acest cor si-a conceput o pagina web, www.cantecsfant.ro, unde toti cei interesati de activitatea acestui cor pot vizualiza clipuri si imagini din cadrul concertelor si slujbelor la care „Cantec Sfant” participa. Acest cor si-a inceput activitatea inca din 2003, sub numele „Carmen Sacrum”, fiind infiintat sub binecuvantarea Pr. Paroh Ghita Mocanu. „Cantec Sfant” este un cor barbatesc care, in prezent, numara peste 20 de membri activi. Corala a fost dirijata între anii 2003 – 2005 de Prof. Cazacu Petru, între 2005 – 2007 de Iosub Catalin, între 2007 – iulie 2010 de Lache Florin, iar din iulie 2010 pâna în prezent de Iosub Catalin. Anul acesta, corul a avut 7 concerte pe raza judetului Neamt, iar unul dintre ele a avut loc duminica, 26 decembrie, la Biserica de la Gara. Va prezentam in continuare cateva fragmente din cadrul concertului.

M.I.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate