O tăcere care a ridicat semne de întrebare: din păcate, cel mai sumbru scenariu s-a adeverit
În data de 21.06.2026, în jurul orei 19:30, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Roman pentru deblocarea căii de acces a unui apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Anton Pann. Apelul a fost făcut deoarece persoana nu răspundea la telefon și nici la ușă de câteva zile.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj de la IPJ.
Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au intrat printr-o fereastră în apartamentul situat la primul etaj. În interiorul unei camere a fost găsită o femeie, în vârstă de 90 de ani, care nu prezenta semne vitale.
Sursa: ISU Neamț
