O posibilă bibliotecă în Dărmăneşti, cu finanţarea Consiliului Judeţean Neamţ

2

Potrivit unei mai vechi propuneri avansate de Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”, în cursul acestui an, în cartierul Dărmăneşti din Piatra-Neamţ s-ar putea realiza o extindere cu circa 130 mp a actualei Filiale nr. 1 a Bibliotecii Judeţene, din parterul blocului A2, de pe Aleea Ulmilor.
Practic, de îndată ce noua investiţie ar însemna mai mult chiar şi decât triplarea actualului spaţiu (extrem de redus şi nefuncţional), iar Biblioteca Judeţeană a pregătit deja o creştere şi diversificare a colecţiilor filialei cu circa 10.000 volume, precum şi dotarea cu 10 noi calculatoare de ultimă generaţie, donate de Fundaţia „Bill şi Melinda Gates” (SUA) pentru acces gratuit Internet, putem vorbi practic de o nouă bibliotecă!

infobibliotec
Acordurile, avizările şi proiectul construcţiei au fost obţinute în ultimii doi ani, iar nerăbdarea publicul este cu atât mai mare, cu cât – în aşteptarea realizării acestei extinderi – biblioteca din Dărmăneşti se află la cea de a doua iarnă în care (după reabilitarea şi debranşarea blocului A2) funcţionează fără racord termic. Şi totuşi, în cei nici 40 mp actuali, în 2012 au fost înscrise şi servite aproape 1000 de persoane, de toate vârstele, care au efectuat peste 11.000 de vizite şi au împrumutat peste 21.000 de volume.
Fireşte, de îndată ce şi preşedintele Consiliului Judeţean este foarte interesat de finalizarea acestui proiect, totul depinde acum mai ales de consistenţa bugetului ce urmează să fie repartizat în curând judeţului nostru, după adoptarea bugetului consolidat al statului în Parlament.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. marius spune

    Da,probabil ca si cladirea „Cozla”va cadea in mana unui particular.
    Recunosc ca nu stiu ale cui sunt azi „Pietricica”si „Panoramicul”.
    Probabil ca si „Cozla”va fi cumparat tot de cel(i) care detin celelalte doua foste cinematografe.
    As fi curios sa aflu ce taxe si impozite se platesc pe cele doua cladiri si daca se platesc.

  2. dracon spune

    Aud dupa zeci de ani ,ca se va realiza un obiectiv de cultura absolut necesar in cartierul Darmanesti. As avea o propunere ptr primaria si consilul judetean:Nu ar fi bine ca fostul Complexul Cinematografic Cozla din Darmanesti sa fie cedat centrului cultural Carmen Secularie, sa aiba spatiul propriu ptr activitatile sale si propria sala de spectacole. De ani de zile aceasta cladire avanseaza in starea de degradare si nu stiu( ba stiu)cine are interes sa puna mana pe aceasta pe nimic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate