O nouă realizare a primăriei și primarului de la Săvinești. Se construiește un Centru de zi pentru bătrâni cu bani europeni

0

Încă din anul 2018, comuna Săvinești a semnat contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul „Înființare Centru de zi pentru persoane vârstnice în localitatea Săvinești, județul Neamț” (click aici).

Proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă prin REGIO, iar valoarea sa totală se ridică la suma de aproape 2.4 milioane lei. La acest proiect mai participă cu finanțare și Guvernul, dar și primăria, prin bugetul local.

Conform contractului, perioada de implementare a proiectului este de 54 de luni, respectiv între 01.04.2017 și 30.09.2021, aceasta cuprinzând și perioada de desfășurare a activităților înainte de semnarea Contractului de finanțare.

Scopul proiectului este reabilitarea fostei școli vechi cu clasele I-IV din comuna Săvinești și transformarea acesteia într-un centru de zi fără componență rezidențială pentru persoanele vârstnice. De acest proiect ar putea beneficia minim 180 de persoane vârstnice din comună până la finalul anului 2023.

Acest proiect s-a realizat în parteneriat cu Parohia Sfinții Voievozi Mihail și Gavril și Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, fiind o activitate începută încă din anul 2017. După 3 ani de luptă cu birocrația astăzi, 3 iunie, s-a reușit semnarea contractului cu proiectantul care va executa lucrarea.

,,Astăzi la sediul Primăriei comunei Săvinești, am semnat contractul pentru proiectare și construcție la un proiect european, Centrul de Zi pentru Bătrâni în comuna Săvinești, un proiect care a fost construit în parteneriat cu Parohia Sfinții Voievozi Mihail și Gavril și Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială. Este un lucru benefic pentru Primărie și comunitate. Este un moment deosebit”, a declarat Daniel Horciu, primarul comunei Săvinești.

Părintele Petru Munteanu, de la Parohia Sfinții Voievozi Mihail și Gavril, din Săvinești a declarat:

,,Este un proiect deosebit de frumos, un proiect pilot pentru zona Moldovei. Comunitatea noastră, săvineșteană este ca și celelalte comunități din jur, o comunitate îmbătrânită. Domnul primar și Consiliul Local, au sesizat această necesitate a acestui centru de zi pentru bătrâni. Un asemenea proiect ne onorează și pe această cale, suntem recunoscători Consiliului Local, Primăriei, îndeosebi domnului primar Daniel Horciu, pentru efortul depus, unul supraomenesc am putea spune, deoarece el a trenat, a fost amânat datorită vidului legislativ sau unor improvizații legislative care nu au dat coerență și finalitate asupra a ceea ce noi ne-am dorit să facem împreună. Să dea Dumnezeu să fie într-un ceas bun!”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate