O NOUĂ PREMIERĂ, LA TEATRUL DE JOACĂ AL BIBLIOTECII JUDEŢENE „G. T. KIRILEANU”

0

Biblioteca Judeţeană invită iubitorii teatrului vineri, 27 septembrie, ora 17.00, în Sala „Teatrul de Joacă”, la premiera spectacolului “Fete de top” (partea I) după Caryl Churchill.
Piesa autoarei engleze a fost jucată prima dată în 1982 la Londra şi s-a bucurat de mult succes, datorită faptului că abordează un subiect sensibil – acela al condiţiei femeii dintotdeauna şi de pretutindeni, într-o „lume a bărbatului”. Astfel, prima parte a textului pune sub reflector mutaţiile pe care competiţia între sexe le produce în structura specifică feminină, cu beneficiile şi pierderile aferente.

Premiera_Fete de top
Gândirea regizorală a lui Gheorghe Hibovski le-a condus pe tinerele interprete la o bună înţelegere şi stăpânire a claviaturii actoriceşti pe care o reclamă personajele lui Caryl Churchill. Şi astfel, protagonistele spectacolului „Fete de top” – Mihaela Costan, Oana Gafiţa şi Cassiana Pavăl – vor devoala, cu sarcasm şi umor, adevărurile de dincolo de platoşa autoimpusă deseori de femei. Fluenţa spectacolului se datorează şi ambianţei sonore asigurate de Teodora Mireanu, jocului de lumini stăpânit de Anais Pribeagu, precum şi costumelor pliate cu graţie pe profilul personajelor de Agnes Toma.
Spectacolul este prin urmare o nouă invitaţie la observaţie şi introspecţie, într-o lume neaşteptat de familiară, readusă „la rampă” în regia şi scenografia lui Gheorghe Hibovski, coordonatorul proiectului „Teatru de Joacă”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate