O nouă aplicație ”Help SMURD” instalată pe telefon va permite voluntarilor SMURD să intervină rapid în orice situaţie de urgenţă

0

Pe telefoanele voluntarilor SMURD va fi instalată o aplicaţie – „Help SMURD”, pentru reducerea timpului de intervenţie în situaţii de urgenţă. Aplicația va fi testată în Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Târgu Mureş și va permite voluntarilor să intervină imediat dacă sunt în zona unde are loc un accident şi să comunice cu medicii până când aceştia ajung la victimă.

În proiect vor fi implicaţi la început 200 de voluntari, care au deja experienţă de lucru pe maşinile SMURD şi care vor putea să răspundă unei situaţii de urgenţă până soseşte ambulanţa, dacă incidentul semnalat este în apropierea lor. Dacă vor avea şi defibrilatoare, se va putea da o şansă în plus celui care este în stop cardiac în stradă.

Voluntarii vor putea anunța când ajung și când pleacă de la locul accidentului, vor putea trimite poze sau un scurt video de la faţa locului, care va ajuta la recalibrarea intervenţiei.

Fundaţia Vodafone România, prin programul „Mobile for Good”, a susţinut proiecte din toate palierele sociale, dar a lucrat în special pe partea de sănătate.

Fondatorul Fundaţiei pentru SMURD, Raed Arafat, a declarat că, împreună cu Fundaţia Vodafone România, mai lucrează la două proiecte importante, care vor fi anunţate în cursul acestui an.

Ravinder Takkar, CEO Vodafone România, a declarat, la „Mediafax Talks about Technology for Social Change”, că Fundaţia Vodafone România, prin programul „Mobile for Good”, a susţinut proiecte din toate palierele sociale, dar a lucrat în special pe partea de sănătate.

Sursa: Mediafax

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate