O mulțime de farisei emană patriotism cu ocazia fiecărei sărbători naționale

1

Stau de mulți ani și mă uit la cum se schimbă gașca de farisei ce stau cu fruntea în vânt și mâinile la piept cu fiecare ocazie în care se sărbătorește public ceva. Acești farisei se schimbă la câte unul sau două cicluri electorale și poate observa oricine cu ochiul liber că ei nu sunt patrioți decât atât timp cât dețin funcții. Odată ce gheripocritțoiul patriot, ales local, primar, președinte de consiliu, director de deconcentrată, etc. nu mai deține funcția nu mai este înflăcărat de nici un patriotism. Nu mai depune nicio păpădie pe la morminte de eroi, nu se mai ține de inimă decât din motive medicale și nu mai salută drapelul nici în vis.

În decursul timpului am avut ocazia să vad zeci de astfel de falși patrioți care au venit și mai apoi au dispărut cu tot cu moacele lor de patrioți în poze. Și acum văd o altă mulțime de patrioți de conjunctură care cu câțiva ani de zile în urmă nici nu știau că există sărbătorile la care acum participă.
Cu excepția celor care sunt obligați de postul pe care îl ocupă să ia parte la astfel de manifestații, mare parte dintre cei care se înghesuie în poze și se calcă pe picioare ca să intre în cadru, sunt de fapt niște farisei care în viața lor nu au dat o cană cu apă unui veteran de război și habar nu au ce sacrificii au stat în spatele unor zile declarate sărbători naționale. Din păcate, prefăcătoria este încă în topul preferințelor celor care vor să se autodefinească ca fiind persoane publice și asta pentru că poporul este încă încet la minte și se entuziasmează la astfel de false patriotisme.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Crina Soare spune

    Asa este………..cata ipocrizie……..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate