O mamă mută și munții pentru copiii ei, dar uneori e nevoie și de puțin ajutor: APEL UMANITAR (NEAMȚ)

1

Asociația „Născută Înger” din Piatra-Neamț a preluat alte două cazuri medicale grave din Roman, Neamț. Doi frățiori care se confruntă cu probleme de sănătate au nevoie urgentă de ajutor. Tatăl a plecat în lumea largă, dar mama le-a rămas alături. Găsește în continuare resurse să își ajute copiii să aibă o viață normală, însă povestea lor nu a fost una deloc ușoară. Unul dintre copii a suferit complicații neurologice în urma unei tumori benigne la cap și a unui AVC, iar celălalt copil are nevoie de o intervenție chirurgicală la un ochi, traumatizat în urma unui accident.

În ciuda tuturor problemelor, familia rămâne unită, copiii merg la școală, învață foarte bine și își doresc de „Moș Crăciun” un laptop și un telefon. Însă nimic nu e mai important decât sănătatea care, din păcate, are un preț mare.

12.000 de euro sunt necesari pentru ambii copii să aibă șansa unor consultații și tratamente de ultimă generație la Spitalul Memorial din Turcia. În acest spital au fost salvate multe vieți cu ajutorul donațiilor oferite Asociației Născută Înger din Piatra-Neamț de oameni cu inimă bună și generoși.

În prag de sărbători, cei care doresc să facă o faptă bună îi pot sprijini și pe acești doi copii. Orice donație, cât de mică, este binevenită. Ar fi cel mai frumos dar de Crăciun ca suma necesară să se poată strânge cât mai repede.

Nu știu cum este viața aceasta, cum este scrisă, dar probabil există ceva care încearcă să vadă cât poți duce. Sau poate că sunt lecțiile cu care ai venit, de învățat, de acceptat. Și când ai sufletul în genunchi, tot mai găsești forța de-a zâmbi cerului. Cam așa este Laura, o mamă din Roman care are doi copii bolnăviori și care au nevoie urgență de ajutorul nostru.

Ne-au solicitat ajutorul pentru a-i putea trimite la o clinică în Turcia unde au primit șansa unui transplant de cornee, reconstrucția scalpului și rezolvarea problemelor neurologice ale lui Daniel și Gabriel. Doi frățiori crescuți doar de mamă, frumoși, plini de speranța, ne-au căutat pentru a-i ajuta, ne-au spus că doar noi, îngerii, îi putem ajută să nu mai fie bolnavi.

Am zis că nu mai preiau cazuri grele care necesită strângere de fonduri pentru că efectiv sunt epuizată, dar cum poți spune nu acestor doi copii care și-au pus speranța în noi, voluntarii îngerilor? Am trei luni de când simt cum mă clatin, cum îmi spun seară de seară: „Poți, Carmen, asta-i misiunea ta!”. Cum mă trezesc în toiul nopților și spun – mâine ce mai fac, cum pot rezolva cazurile atâtor oameni bolnavi, fără hrană, plini de datorii? Ieri, o bunică plină de datorii, care a încercat să-și salveze soțul, dar din păcate nu a reușit, care trăiește în condiții tare grele, a început să plângă când i-am dus alimente pentru două săptămâni. A spus că este cel mai frumos dar, că ea nu a primit nimic. Da, sunt epuizată, mă clatin, însă mi-am zis: nu pot renunța, merg înainte, chiar dacă unii oameni ne confundă cu lucrătorii de la Salubritas, ne trimit tot felul de lucruri rupte, murdare care ne iau o groază de timp de sortat, nu se gândesc că suntem oameni, că ne îmbolăvim. Unii ne spun că suntem neserioși că nu mergem atunci când vor la domiciliu, că răspundem la telefon cu întârziere… Oare se întreabă câte telefoane primim, mesaje, mail-uri? Și oare mai știu că și muncim, alții în ture de noapte? Nu, nu ne plângem, însă dacă ar există un pic de respect și față de noi, voluntarii, ne-ar ușura un pic munca, uneori inutilă. Orice om are demnitatea lui, fie sărman, bolnav sau fără adăpost.

Daniel și Gabriel ne roagă să-i susținem și să-i ajutăm să ajungă în Turcia pentru a fi copii normali, fără pastile, stat la pat, spitale, recuperări. Vor să se bucure de copilărie, de viață. Pentru asta au nevoie de 12 mii euro cu tot cu transport, cazare și masă.”, a declarat Carmen Suciu, coordonatorul Asociației Născută Înger din Piatra-Neamț.

Cei care pot oferi ajutor o pot contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații cu mențiunea „pentru frățiorii Daniel și Gabriel”:

  • RON: RO58BTRLRONCRT0345309301
  • EUR: RO08BTRLEURCRT0345309301
  • Beneficiar: Asociația Născută Înger Piatra Neamț
  • CUI 36063530
  • Codul SWIFT/BIC: BTRLRO22
  • Site: nascutainger.com

Pentru alte informații, puteți urmări materialul video realizat de Roman TV:

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt

la flamma piatra neamt
Citește și
1 Comentariu
  1. Valeriu spune

    La turci, hmmm, mai bine nu, am rude care au crezut în baliverne din astea si au ajuns la spital in Romania ca sa le dreaga.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate